Substanța întunecată neidentificată de pe Marte se extinde de 50 de ani, sursă necunoscută
Cenușa vulcanică din Câmpia Utopiei se extinde cu o rată de 6,5 kilometri pe an, iar oamenii de știință nu pot explica mecanismul acestei mișcări.
În Utopia Marțiană Planitia – una dintre cele mai mari și mai plate formațiuni din emisfera nordică a Planetei Roșii – se întâmplă ceva ce nu poate fi explicat clar. O pată întunecată uriașă, acoperită cu cenușă și roci vulcanice (olivină și piroxenă), se răspândește încet în peisajul din jur. Și acest fenomen este observat de o jumătate de secol.
Primul poze Şi nou date
În 1976, sondele americane Viking au fost primele care au fotografiat o zonă întunecată a suprafeței la scurt timp după sosirea pe Marte. De atunci au apărut imagini care arată că structura se extinde. Cele mai recente imagini, realizate de orbiterul european Mars Express în 2024 și publicate pe 15 aprilie 2026, confirmă că umbra continuă să crească.
Dimensiunile exacte ale formațiunii întunecate rămân necunoscute. Cu toate acestea, conform ultimelor imagini ale ESA, părți ale graniței sudice a petelor solare s-au deplasat spre sud cu cel puțin 320 de kilometri. Aceasta înseamnă că zona întunecată se extinde cu aproximativ 6,5 kilometri pe an.
Două ipoteze, fără certitudini
Oamenii de știință sunt convinși că mișcarea petei întunecate este într-un fel sau altul legată de vânturile marțiane, care mătură suprafața și ridică cenușă și praf în aer.
După cum au explicat reprezentanții Agenției Spațiale Europene, există două explicații posibile pentru răspândirea cenușii în ultimii 50 de ani. Sau este ridicat și purtat de vânt în modul activ. Sau praful ocru care acoperea anterior cenușa întunecată este pur și simplu suflat de vânt, dezvăluind ce se află dedesubt.
Dar nimeni nu știe încă care dintre aceste mecanisme funcționează de fapt.
O câmpie cu secrete
Utopia este un domeniu care i-a fascinat pe cercetători timp de o jumătate de secol. Landerul Viking 2 a aterizat aici în 1976 și a efectuat o serie de „experimente biologice” înainte de a se opri în 1980.
În 2021, roverul chinez Zhurong a aterizat și el în zonă și a explorat câmpia gigantică înainte de a tăcea în 2023. Oamenii de știință chinezi au folosit datele Zhurong pentru a arăta că Utopia a fost probabil acoperită cândva de unul dintre cele mai mari oceane de pe Marte. Au reușit chiar să reconstruiască presupusa coastă. Mai mult, roverul a descoperit semne ale unei „schimbări climatice” neașteptate în regiune în urmă cu aproximativ 400 de mii de ani.
Utopia găzduiește, de asemenea, mai multe crăpături mari în pământ numite grabeni, unele dintre cele mai neobișnuite formațiuni de pe Marte care pot oferi indicii despre activitatea tectonică care a zguduit cândva Planeta Roșie.
Iar sub suprafața regiunii, cred cercetătorii, există rezerve semnificative de gheață îngropată – care este de mare importanță pentru căutarea vieții extraterestre.
Legătura de timpuri: de la Viking până în zilele noastre
Faptul că timp de 50 de ani același fenomen este observat de diferite dispozitive – americane, europene, chineze – exclude șansa. Dar acest lucru adaugă și la mister.
Dacă cenușa vulcanică este pur și simplu expusă de sub praful suflat, de ce procesul decurge atât de uniform și îndreptat exact spre sud? Dacă vânturile transportă activ cenușa, de ce nu se împrăștie pe toată câmpia, ci păstrează forma compactă a unui loc în expansiune?
Întrebări fără răspuns
Ce anume face ca această „umbră” să se târască pe suprafața câmpiei marțiane cu o viteză constantă? Are acest proces o natură ciclică – sau va continua până când cenușa acoperă întreaga Utopie? Și ar putea vânturile de pe Marte, de zeci de ori mai rarefiate decât cele de pe Pământ, să fie suficient de puternice pentru a muta rocile vulcanice pe sute de kilometri?
Cincizeci de ani de observații. Două ipoteze. Încredere zero. Umbra marțiană își continuă drumul lent – și până acum nu oferă cercetătorilor nici un indiciu.
