Legile ascunse ale limbajului: analiza a 1.700 de adverbe relevă regulile încorporate în minte

Aproximativ șapte mii de limbi sunt vorbite astăzi pe Pământ. La prima vedere, ele prezintă un haos magnific. Unii pun verbe la sfârșitul propoziției, alții la început. Unii stoarce sensul într-un cuvânt uriaș, alții zdrobesc totul în particule minuscule. Unii țin evidența genului fiecărui substantiv, în timp ce alții îl ignoră complet. Timp de generații, lingviștii au dezbătut dacă există reguli cu adevărat universale care stau la baza acestei diversități sau dacă limbajul uman este pur și simplu o explozie deschisă a creativității fără nicio arhitectură comună.

Un studiu la scară largă publicat în revista Nature Human Behavior și condus de cercetători de la Universitatea Saarland și de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă a oferit cel mai riguros răspuns pe care l-a produs vreodată știința. Aproximativ o treime din regulile gramaticale propuse de mult ca universale rezistă de fapt examinării – nu ca tendințe neclare sau dovezi anecdotice, ci ca modele impecabile din punct de vedere statistic, care se repetă independent în familii de limbi neînrudite de pe fiecare continent locuit.

Scara si metoda

Amploarea și ambiția metodologică a acestui studiu îl diferențiază de orice a apărut înaintea lui. Echipa a folosit Grambank, cea mai mare bază de date gramaticală creată vreodată, care acoperă 191 de ipoteze universale testate în peste 1.700 de limbi. Fiecare încercare anterioară de a găsi limbi universale a lovit același zid metodologic: eșantionarea limbilor îndepărtate pentru a le evita pe cele înrudite nu a eliminat complet conexiunile ascunse dintre ele, a slăbit statisticile și a ratat complet modul în care limbile se schimbă în timp.

Echipa a rezolvat problema utilizând analiza filogenetică spațială bayesiană, o metodă care modelează simultan ascendența comună și proximitatea geografică, similar modului în care biologii evoluționari urmăresc distribuția genelor în populații. Limbile, se dovedește, nu derivă întâmplător și nici speciile. Preferințele de ordine a cuvintelor – indiferent dacă verbele preced sau urmează obiectele lor – și structurile gramaticale ierarhice continuă să apară izolat. Este ca și cum creierul uman rezolvă aceeași problemă de comunicare din nou și din nou și ajunge la același set mic de răspunsuri preferate.

Limbajul ca fenomen biologic

Ceea ce dezvăluie aceasta este relația profundă dintre cunoaștere și limbaj. Gramatica nu este infinit de flexibilă. Rațiunea impune limite, iar aceste limite sunt suficient de consistente în întreaga umanitate, de-a lungul a mii de ani de dezvoltare independentă pe continente separate, pentru a apărea ca semnale statistice dure atunci când sunt testate corespunzător.

Cercetatorul principal Annemarie Verkerk a spus astfel: limbile nu evoluează întâmplător, iar diferite metode analitice au convenit asupra unor rezultate foarte asemănătoare, că așa arată știința de încredere când găsește ceva real. Această descoperire restrânge drastic spațiul de căutare pentru viitoarea știință cognitivă, arătând cercetătorii către punctele de presiune precise în care raționamentul uman și mecanica comunicării se ciocnesc pentru a da naștere gramaticii. Limba nu este doar un artefact cultural. La cel mai profund nivel este biologic.

Ce reguli au fost confirmate?

Analiza a evidențiat un sprijin puternic pentru mai multe modele recurente. Acestea includ preferințele de ordine a cuvintelor, cum ar fi dacă verbele preced sau urmează obiectelor și structuri ierarhice, cum ar fi modul în care relațiile gramaticale sunt marcate în propoziții. Important este că aceste modele au apărut din nou și din nou în limbi care nu au legătură în diferite părți ale lumii. Această repetare sugerează că există constrângeri profunde care ghidează modul în care oamenii organizează limbajul.

Autorul principal, Russell Gray, a gândit: „Ne-am dezbătut dacă să scriem aceasta ca o hârtie de tip „pahar pe jumătate gol” – „uite câte presupuse universale nu rezistă” – sau ca o hârtie „pahar pe jumătate plin” – „există un sprijin statistic puternic pentru aproximativ o treime”. În cele din urmă, am decis să evidențiem acele modele care evoluează de mai multe ori, arătând că presiunile cognitive și comunicative generale împing limbajele către un set limitat de soluții gramaticale preferate.”

Ce înseamnă asta pentru înțelegerea unei persoane?

Studiul ajută la îngustarea atenției pentru cercetările viitoare. Îi indică pe oamenii de știință forțele cognitive și comunicative subiacente care modelează limbajul uman. Universalele care au fost confirmate includ reguli precum „cu o frecvență mai mare decât șansa, limbile cu ordine normală a cuvintelor subiect-obiect-verb sunt postpoziționale” – adică folosesc prepoziții după cuvântul de bază. Această regulă, după cum arată reconstrucția statelor ancestrale, a apărut în mod repetat în diferite familii de limbi și zone geografice.

Faptul că aproximativ o treime dintre universurile testate au rezistat testărilor statistice riguroase sugerează că mintea umană nu este o tablă goală când vine vorba de limbaj. Există preferințe înnăscute, limitări care ghidează dezvoltarea oricărui sistem lingvistic, indiferent de unde și când apare. Și aceste limite sunt atât de puternice încât pot fi măsurate, prezise și testate.

Limba nu este doar un instrument pe care umanitatea l-a inventat și transmis din generație în generație ca tradiție culturală. Aceasta este o fereastră către funcționarea conștiinței. Și de fiecare dată când o persoană construiește o propoziție – alegând ordinea cuvintelor, hotărând dacă pune un verb la început sau la sfârșit – creierul său urmează regulile care au fost încorporate în el cu mult înainte de a învăța prima sa limba. Și acum, datorită acestei cercetări, aceste reguli au devenit măsurabile.