Omul de știință care a petrecut 30 de ani demonstrând că creierul creează conștiință și-a schimbat părerea
Christoph Koch și-a construit cariera cartografiind corelațiile neuronale ale conștiinței la MIT, Caltech și Allen Brain Institute. La simpozionul Fundației Bial de la Porto, săptămâna aceasta, Koch a spus că, în ciuda deceniilor de progrese remarcabile în neuroștiință, știința încă nu poate explica modul în care experiența subiectivă apare din procesele fizice din creier. Acest decalaj se numește problema grea a conștiinței. După trei decenii în care neuroștiința principală nu a reușit să-l închidă, Koch spune că cercetătorii ar fi pus complet întrebarea greșită.
Trei eșecuri ale materialismului
Argumentul său se concentrează pe trei eșecuri ale abordării materialiste. Reducerea experienței conștiente la mecanismele creierului nu a funcționat. Fizica modernă pune la îndoială tot mai mult ceea ce poate fi numit chiar „real” la un nivel fundamental. Iar fenomene precum experiențele în apropierea morții și claritatea terminală rămân cu încăpățânare dincolo de ceea ce modelele actuale le pot adapta fără distorsiuni. Koch nu le respinge drept dovezi anecdotice. El le vede ca date pe care teoria dominantă nu le poate explica.
Conștiința ca proprietate fundamentală a realității
Alternativa sa este teoria informației integrate, care susține că conștiința nu este produsă de creier, ci este o proprietate fundamentală a realității însăși. Orice sistem cu informații suficient de integrate are o formă de experiență subiectivă. Este o reformulare științifică a panpsihismului, poziția filozofică conform căreia conștiința este la fel de fundamentală ca masa sau sarcina. Koch prezintă acest lucru nu ca speculații, ci ca direcția în care se îndreaptă datele atunci când explicațiile materialiste eșuează în mod constant.
Trei provocări cheie
Discursul lui Koch se concentrează pe trei domenii principale în care explicațiile actuale sunt insuficiente. Prima este dificultatea de a reduce complet experiența conștientă la mecanismele fizice ale creierului. Al doilea sunt întrebările ridicate de fizica modernă despre ceea ce poate fi considerat cu adevărat „real”. Al treilea este persistența unor experiențe neobișnuite, cum ar fi experiențele în apropierea morții, stările mistice sau episoadele de claritate terminală, care nu se încadrează perfect în cadrele științifice existente.
O voce de frunte în cercetarea conștiinței
Koch, care lucrează la Allen Brain Institute și a predat anterior la MIT și Caltech, a jucat un rol esențial în dezvoltarea studiului conștiinței. Cercetările sale includ dezvoltarea de noi modalități de a detecta semne de conștientizare la pacienții care par să nu răspundă, ajutând la depășirea limitelor modului în care oamenii de știință detectează și înțeleg stările conștiente.
O reexaminare a punctelor de vedere ale unuia dintre cei mai respectați cercetători din domeniul neuroștiinței marchează o schimbare. Timp de treizeci de ani, Koch a căutat conștiința în rețelele neuronale, sinapsele și activitatea electrică din creier. Acum susține că a căutat în locul greșit. Nu este că creierul nu este important. Mai degrabă, el este o antenă, un receptor, un instrument prin care conștiința se manifestă în lumea fizică. Dar conștiința în sine nu este un produs al neuronilor. E peste tot. În orice sistem care atinge pragul informației integrate, există o scânteie de experiență subiectivă.
Întrebarea care rămâne fără răspuns nu este modul în care creierul creează conștiința. Întrebarea este de ce realitatea este structurată în așa fel încât conștiința să poată exista deloc. Și dacă Koch are dreptate, atunci pentru a răspunde la această întrebare nu va fi nevoie de mai multe scanere ale creierului, ci de o fizică complet nouă. Fizica în care conștiința este la fel de fundamentală ca spațiul, timpul și materia. Și unde locul omului în Univers se dovedește a fi complet diferit de ceea ce a fost predat.
