Cercetătorii de la Universitatea Hiroshima, în timpul experimentelor oceanice, au descoperit un crab marin înotător care plutea în largul coastei Japoniei timp de două luni într-o sticlă de plastic. S-a dovedit că crabul s-a urcat în sticlă când era încă tânăr – diametrul gâtului nu a depășit 2,4 centimetri. În „adăpostul” de plastic, el a fost protejat de prădători și pescari, iar particule de alge și pești mici au intrat prin gât, ceea ce i-a permis să mănânce.
În două luni, crabul a crescut semnificativ și nu a mai putut ieși. Oamenii de știință au reușit să determine cu exactitate perioada de viață a animalului din sticlă analizând placa de pe plastic. Oceanologii au amintit că plasticul nu se descompune în natură. Gunoiul aruncat poate deveni o capcană periculoasă pentru viața marină.
Acest caz nu este unul izolat. Deșeurile de plastic din ocean provoacă în mod regulat moartea sau rănirea animalelor. Țestoasele confundă pungile de plastic cu meduze, păsările marine își umplu stomacul cu fragmente de plastic, iar peștii și crabii rămân prinși în cutii, sticle și bucăți de plasă. Spre deosebire de crabul din acest studiu, multe victime nu supraviețuiesc. Cu toate acestea, chiar și în acest caz, rezultatul fericit a fost mai degrabă o excepție: crabul a avut norocul că oamenii de știință au găsit sticla, iar nu valurile au aruncat-o pe un țărm pustiu, unde animalul ar fi murit de foame sau de supraîncălzire.
Oceanologii subliniază că plasticul nu se descompune în natură – se descompune doar în microparticule care persistă în apă și organisme timp de zeci de ani. Fiecare sticlă sau bucată de ambalaj aruncată poate deveni o capcană sau o sursă de poluare pentru anii următori. Cazul crabului este o ilustrare clară a modului în care chiar și un obiect mic poate paraliza viața vieții marine și o reamintire că rezolvarea problemei poluării cu plastic necesită nu numai curățare, ci și reducerea totală a utilizării plasticului de unică folosință.
