Imaginează-ți un măr. Ce se întâmplă în capul tău? Majoritatea oamenilor vor spune că „văd” imaginea fătului, ca pe un ecran intern. Timp de zeci de ani, oamenii de știință au crezut că acest fenomen „reproduce” pur și simplu date senzoriale, în care creierul reexperimentează ceea ce a văzut, auzit sau simțit cândva. Acest proces a fost numit restaurare senzorială.
Un nou studiu de la Universitatea Northwestern, publicat în revista Neuron, întoarce această noțiune peste cap. Se pare că imaginația nu funcționează ca o înregistrare de arhivă a senzațiilor. Se naște în părțile superioare ale creierului, unde semnalele brute sunt transformate în imagini holistice, scenarii și semnificații.
Apple ca concept, nu fotografie
Când o persoană își imaginează un măr, creierul său nu recuperează o „fotografie” a fructului din depozit. În schimb, activează rețele responsabile pentru semnificația abstractă. Același lucru se întâmplă cu o melodie imaginară – o persoană nu o „aude” doar cu urechile, ci colectează structura, sensul și contextul.
Autorul principal al studiului Rodrigo Braga, profesor asistent de neurologie la Northwestern University Feinberg School of Medicine, explică: „Când ceri cuiva să-și imagineze sunetele petrecerii de ziua unui copil, nu doar le aud, ci își imaginează automat întreaga scenă.” Imaginația operează în acest spațiu holistic, la nivel înalt, deoarece oamenii o folosesc pentru a planifica, înțelege și gândi.
Opt participanți, opt sesiuni, șaizeci de ore de date
Cercetătorii au folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională de precizie. Opt voluntari au fost scanați în opt sesiuni separate, rezultând peste șaizeci de ore de date. Participanții au fost rugați să-și imagineze diferite scenarii – o petrecere pentru copii, un castel pe un deal, un dialog intern. Apoi au raportat cât de vii erau imaginile lor.
Oamenii de știință au cartografiat rețelele senzoriale și de asociere ale fiecărui participant și au comparat activitatea creierului din timpul imaginației cu activitatea din timpul percepției reale. Rezultatul a fost neașteptat.
De unde vine cu adevărat imaginația
Activitatea asociată cu imaginația și percepția reală a coincis nu în zonele senzoriale timpurii, ci în zonele de asociere superioare. Aceste zone, numite rețele de asociere transmodală, nu procesează senzațiile brute – ele transformă informațiile senzoriale în concepte semnificative.
„Aceste regiuni de asociere sunt deosebit de interesante pentru că sunt extinse semnificativ în creierul uman, în comparație cu strămoșii noștri evolutivi primate”, a spus Braga. „Le permit oamenilor să facă lucrurile la care suntem deosebit de buni, cum ar fi comunicarea folosind limbajul.”
Studiul nu infirmă complet teoria restabilirii senzoriale, dar necesită mai multă rafinare. „Nu sunt doar părțile senzoriale ale creierului”, spune Braga. „Când oamenii își imaginează scene bogate sau dialog intern, cea mai puternică suprapunere cu percepția are loc în etapele ulterioare, unde senzația a fost deja transformată în sens.”
Diferite tipuri de imaginație – diferite rețele
Oamenii de știință au descoperit că tipul de imaginație determină ce „autostradă” folosește creierul. Imaginarea scenelor – un castel pe un deal, o petrecere pentru copii – implică așa-numita rețea de mod pasiv a creierului, care funcționează împreună cu hipocampul (o structură cheie a memoriei) și susține gândurile generate intern, de exemplu, despre trecut sau viitor.
Vorbirea interioară, dialogul intern, activează o altă rețea numită rețea lingvistică. Acestea sunt două sisteme diferite pentru două tipuri diferite de imaginație.
Legătura cu luminozitatea imaginilor
Studiul aruncă, de asemenea, lumină asupra motivului pentru care unii oameni au imaginații „vii”, în timp ce alții (cum ar fi cei cu afazie) nu văd deloc imagini interne. Deși studiul nu s-a concentrat în mod specific pe afazie, a arătat că intensitatea imaginației a fost direct corelată cu activitatea în zonele de asociere superioare. Cu cât participantul și-a descris mai viu imaginea, cu atât mai activi erau aceste „centre de semnificație”.
Ce înseamnă asta pentru înțelegerea unei persoane?
Descoperirea are o semnificație evolutivă. Zonele asociative în care se naște imaginația sunt mult mai dezvoltate la om decât la maimuțe. Aceasta înseamnă că abilitatea de a crea o lume interioară bogată nu este un efect secundar, ci o trăsătură cheie care face o persoană umană. Capacitatea de a planifica, de a repeti conversații viitoare și de a evita pericolul fără experiență directă se bazează toate pe aceleași rețele.
Data viitoare când închideți ochii și vă imaginați un măr, merită să vă amintiți: creierul nu redă vechea înregistrare. El creează din nou sens. Și această abilitate poate fi ceea ce distinge oamenii de toți ceilalți locuitori ai planetei.
