De la editor. O fisură lungă de 56 de kilometri există în deșertul Afar din Etiopia din 2005. Continentul african este sfâșiat. Plăcile nubiene și somaleze se depărtează cu o rată de până la 7 milimetri pe an. Cercetătorii care folosesc date GPS au măsurat această mișcare și au confirmat că Africa nu este un singur bloc tectonic. Procesul ar putea duce la crearea unui nou bazin oceanic și la apariția unui al șaselea ocean pe Pământ. Întrebarea care rămâne dincolo de sfera măsurătorilor: unde va fi exact limita rupturii și cât de repede se vor repezi apele Mării Roșii și Golful Aden în valea Riftului – nimeni nu știe. Procesele geologice nu se supun programelor umane.
Deșertul din Etiopia arată nemișcat și străvechi. Dar ea se mișcă. În regiunea Afar și de-a lungul Rift-ului Africii de Est, continentul african este destrămat de forțele care operează adânc sub suprafață. Procesul are loc în milimetri pe an, dar este măsurabil, iar la scară geologică este deja în plină desfășurare.
Din 2005, a existat o fisură de 56 de kilometri în deșertul etiopian. Pământul s-a deschis. Și continuă să diverge. Rift-ul Africii de Est nu este o linie pe o hartă, ci un sistem viu în care plăcile nubiene și somaleze se îndepărtează una de cealaltă.
Studiul, publicat în revista Earth and Planetary Science Letters, a examinat modul în care aceste două plăci se mișcă una față de alta. Folosind datele GPS, oamenii de știință au clarificat unde se află granița dintre plăci și cu ce viteză se depărtează diferite părți ale regiunii. Imaginea care apare nu este una a unei despărțiri dramatice. Acesta este un continent care se întinde, se crapă și se rearanjează în moduri deja vizibile de la sol.
La capătul său nordic, ruptura se întâlnește cu Marea Roșie și Golful Aden la Afar Triple Jonction, singura joncțiune triplă expusă creastă-crestă-crestă de pe Pământ. Modelele anterioare s-au bazat pe date geologice în medie pe milioane de ani. Măsurătorile GPS vă permit să vedeți ce se întâmplă acum. Acest lucru este deosebit de important în Africa, unde continentul a fost mult timp privit ca o singură unitate tectonă, deși dovezile au indicat o mișcare între Nubia și Somalia.
Autorii studiului au folosit date de la 10 stații din Nubia și patru stații din Somalia. Acordul dintre mișcările observate și cele prezise s-a dovedit a fi corect. Pentru stațiile utilizate în model, abaterea standard a fost de 0,7 milimetri pe an pentru Nubia și 1,0 milimetri pe an pentru Somalia. Cele mai mari abateri orizontale au fost de 1,7 și, respectiv, 1,2 milimetri pe an. Aceste numere mici sunt importante – arată că modelul plăcii se potrivește exact cu datele.
Soluția pentru Somalia versus Nubia prezice divergențe de-a lungul întregii granițe a plăcii. Rata maximă de divergență ajunge la 6,9 milimetri pe an în regiunea Afar, apoi scade la 1,9 milimetri pe an mai aproape de joncțiunea triplă Nubia-Somalia-Antarctica. Acest lucru explică de ce Riftul Etiopian a devenit un punct cheie pentru înțelegerea modului în care continentele se despart. În regiunea Afar, modelul se potrivește bine cu dovezile geologice și geofizice ale extinderii.
Limita dintre plăci este mai complexă decât o simplă fisură. Falia este împărțită în ramuri vestice și estice. Studiul sugerează că regiunea dintre ele nu se comportă ca o singură unitate. Una dintre stațiile GPS, situată între ramuri, se mișcă într-un mod intermediar – nici ca Nubia stabilă, nici ca Somalia stabilă. Aceasta indică o deformare între ramurile falii mai degrabă decât o simplă ruptură în linie dreaptă. Spre sud imaginea devine și mai puțin clară. Diferite modele prezic un comportament foarte diferit în apropierea capătului sudic al graniței.
Procesul de destrămare a Africii este o etapă timpurie a formării oceanelor. Oglindește modul în care bazinele oceanice antice s-au deschis pe măsură ce continentele s-au destrămat. Golful Aden și Marea Roșie ar putea inunda regiunea Afar și ar putea curge în Valea Riftului Africii de Est, creând un nou ocean. Ca urmare, această parte a Africii de Est va deveni un continent separat.
Autorii studiului nu au un consens asupra modului exact în care se va dezvolta greșeala și cât de repede. Unul dintre oamenii de știință care a descris rezultatul pe termen lung în termeni vii vorbește despre milioane de ani. Dar aceleași date GPS care arată milimetri pe an nu pot prezice când stresul care se acumulează în subteran va fi descărcat de următoarea ruptură majoră. Istoria geologică cunoaște cazuri când procesele concepute pentru epoci au avut loc în zile. Vulcanul Paricutin din Mexic s-a ridicat dintr-un lan de porumb într-o săptămână în 1943. Nimeni nu a prezis asta.
Există o fisură în Afar, lungă de 56 de kilometri. Nu s-a închis. Ea nu s-a stabilizat. Ea se împrăștie. Și nimeni nu poate garanta că mâine nu va exista o schimbare în subteran care să transforme această crăpătură într-un abis care se leagă de Marea Roșie. Știința nu are dreptul să facă declarații liniștitoare despre milioane de ani, când în fața ochilor noștri există o greșeală care se poate comporta imprevizibil în orice moment.
0 Alexeyy 30.05.2026 16:55 [Material] procese complet naturale, doar că în cursul lor nu sunt comparabile cu viața umană…
