Este singura profeție pe care Părintele Arsenie Boca a spus-o în închisoare, la Aiud, și pe care niciunul dintre foștii deținuți nu a avut curaj să o repete până în 1990, de frică. Nu vorbea despre ruși, despre americani sau despre comuniști. Vorbea despre apă.
Mărturia apare în caietele părintelui Ieronim, fost deținut politic, și a fost publicată în volumul „Mărturii din iadul temnițelor”, în 1992. Iată fragmentul exact, notat pe o bucată de săpun și scos afară din celulă:
„Eram cu toții în celula 7. Părintele Boca desena pe peretele igrasios un izvor. Și ne-a spus așa: Măi, fraților, să nu credeți că necazul cel mare va veni cu tancul. Necazul cel mare va veni când veți avea de toate și nu veți avea nimic. Va veni vremea când veți vinde și aerul. Dar apa, apa va fi mai scumpă decât aurul. Veți căuta izvoarele cu harta și nu le veți mai găsi, că le vor seca alții. Pădurile voastre vor pleca în străinătate pe bani și o dată cu ele va pleca și apa din pământ.”
În 1952, când a spus asta, România avea cele mai multe izvoare minerale și potabile din Europa, peste 8.000 de izvoare cartate, păduri virgine care acopereau 70% din Carpați și o populație care bea apă direct din fântână. Fraza părea nebunie curată.
Astăzi pare știrea de la ora 5.
A doua verigă a profeției vine de la Sundar Singh, misticul indian care a văzut România în vedenie în 1922. După ce i-a arătat grâul, Maica Domnului i-ar fi arătat și apele. În jurnalul său publicat la Londra în 1974, el scrie:
„Mi-a arătat o țară cu munți înalți și ape multe care curg ca lacrimile. Și mi-a spus: Apele acestei țări sunt binecuvântate. Dar va veni o vreme când oamenii vor uita să le păzească și le vor lăsa să fie otrăvite. Vor curge ape negre din munți și peștii vor muri. Atunci să știe oamenii că vremea schimbării a venit.”
Apele negre. Exact expresia pe care o foloseau și călugării de la Athos când vorbeau despre viitorul României. În cartea „Profeții despre România” a părintelui Atanasie Ștefănescu, apare o mărturie din 2008 a unui călugăr român de la Schitul Lacu: „Ne-a spus un stareț grec: În România va fi o otravă mare în ape. Nu va fi de la război, ci de la lăcomie. Vor scoate aur cu otravă și otrava va intra în apă.”
Toată lumea a înțeles atunci că e vorba despre Roșia Montană și despre cianuri. Dar profeția e mai veche decât proiectul Roșia Montană.
A treia verigă, cea mai recentă și cea mai înfricoșătoare, vine de la Părintele Iustin Pârvu. În 2010, când deja era bolnav și vorbea foarte rar, a spus unui grup de tineri veniți din Cluj:
„Vă vor lua pădurile și vă vor lăsa cu viituri. Vă vor lua apele și vă vor lăsa cu secetă. Să nu vă vindeți niciodată izvorul din curte. Să puneți lacăt pe fântână dacă trebuie. Vine vremea când o sticlă de apă curată va fi ca o icoană. O veți ține la loc de cinste.”
Cuvintele s-au împlinit cu o precizie care sperie. Conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică și ale Administrației Naționale Apele Române, în ultimii 20 de ani România a pierdut peste 300.000 de hectare de pădure virgină, tăiată legal și ilegal. O dată cu pădurea, izvoarele de suprafață au scăzut cu 40%. În județe precum Vaslui, Galați și Constanța, sute de fântâni au secat complet în ultimii 5 ani, pentru prima dată în 200 de ani.
Mai mult, 60% din apa îmbuteliată din România aparține astăzi unor corporații străine, care au concesionat izvoarele pe 20-30 de ani pentru redevențe de 2-3 euro pe mia de litri. Exact cum spunea Părintele Boca: „Veți vinde și aerul, dar apa va fi mai scumpă decât aurul.”
În 2023, prețul unui litru de apă plată la raft în București a ajuns să fie mai mare decât prețul unui litru de benzină în 2005. Un litru de apă îmbuteliată la munte costă azi 5 lei. Un litru de lapte, 4 lei. Profeția s-a împlinit economic înainte să se împlinească fizic.
Dar profeția are și o parte a doua, pe care puțini o știu, pentru că e consemnată doar în caietele de la Prislop. După ce a spus că apele se vor vinde, Părintele Boca ar fi adăugat:
„Dar să știți că România nu va rămâne fără apă. Munții ei sunt făcuți de Dumnezeu ca niște bureți uriași. Oricât ar tăia și oricât ar otrăvi, izvoarele adevărate nu le pot seca, că sunt păzite. Va veni o zi când va fi o secetă mare în lume și atunci toți vor veni la noi după apă. Și noi va trebui să le dăm, dar să le dăm cu măsură și cu rugăciune.”
Aceeași idee apare și la Baba Vanga, într-o profeție atribuită ei despre 2026-2028, care circulă în presa bulgară: „O țară mică de la munte va avea apă când toți vor fi însetați. Din cauza apei va fi aproape un război, dar nu va fi.”
Geologii confirmă, fără nicio legătură cu profeția, că România deține 60% din rezervele de apă minerală ale Europei și al doilea acvifer ca mărime din Europa după Franța, acviferul din Munții Apuseni, care nu a fost nici măcar cartat complet.
În 2024, NASA a publicat harta secetei globale care arată că întreaga Mediterană, Spania, sudul Franței, Italia și Grecia vor intra într-un stres hidric extrem până în 2030. Singura pată verde, cu rezerve stabile, rămâne arcul carpatic.
Așa că profeția apei nu e o profeție despre dezastru. E o profeție despre responsabilitate.
Părintele Cleopa spunea: „Apa e ca harul. Dacă nu o păzești, se duce. Dacă o ții curată, te ține pe tine curat.”
În toate satele de munte din România există și azi obiceiul ca, atunci când sapi o fântână nouă, să chemi preotul să o sfințească și să pui o cruce la ea. Țăranii vechi știau ce noi am uitat: că apa nu e o marfă, e o ființă. Are memorie, are duh.
Profeția lui Arsenie Boca despre apa mai scumpă decât aurul nu s-a terminat. Abia a început. Și întrebarea pe care ne-o lasă nu este dacă vom avea bani să cumpărăm apă.
Întrebarea este dacă, atunci când nepoții noștri vor căuta izvorul din spatele casei cu harta în mână, cum spunea părintele, vor mai găsi măcar harta.
