Sub fundul oceanului, în largul coastei insulei Vancouver, plăcuța Juan de Fuca se scufundă încet sub placa nord-americană și se rupe în fragmente în acest proces. Este ca un tren care nu iese din șine dintr-o dată, ci mai degrabă câte o mașină pe rând.
Pentru prima dată, oamenii de știință au obținut o imagine clară a modului în care o zonă de subducție (locul în care o placă tectonică alunecă sub alta) se destramă literalmente. Studiul a fost publicat în revista Science Advances. Date colectate în timpul CASIE21 (Cascadia Seismic Imaging Experiment) din 2021 la bordul navei de cercetare Markus G. Langseth. Echipa, condusă de savantul Lamont-Doherty Suzanne Carbotte, a trimis unde sonore în fundul mării și le-a captat ecourile folosind un lanț de 15 kilometri de senzori subacvatici.
Rezultatul: imagini foarte detaliate ale defecte și fisuri adânci sub fundul oceanului.
„Declanșarea unei zone de subducție este ca și cum ați împinge un tren pe un deal”, explică Brandon Schuck, profesor asistent la Universitatea de Stat din Louisiana și autorul principal al studiului. – Necesită mult efort. Dar odată ce trenul începe să ruleze, se grăbește în jos și este imposibil să-l oprești. Ar fi nevoie de ceva dramatic – în esență o epavă de tren – pentru a o opri.”
În regiunea Cascadia, Placa Juan de Fuca și Placa Explorer alunecă încet sub Placa Nord-Americană. Oamenii de știință au văzut că placa nu doar se scufunda, ci se rupea în mod activ. În loc să se închidă dintr-o dată, se rupe în bucăți, creând microplăci mai mici și noi granițe. „Acesta nu este o epavă mare de tren”, spune Shaq. „Este ca un tren care deraiează încet, câte o mașină pe rând.”
Cercetătorii au descoperit câteva rupturi mari care străbat placa Juan de Fuca. Într-una dintre ele, placa a căzut aproximativ cinci kilometri. „Această placă nu s-a desprins încă 100%, dar se apropie”, explică Shuck.
Datele cutremurului confirmă imaginea. De-a lungul rupturii de 75 de kilometri, unele zone continuă să producă tremurături, în timp ce altele sunt neobișnuit de liniștite. „Odată ce o bucată se rupe complet, nu mai produce cutremure, deoarece rocile nu se mai lipesc una de cealaltă”, explică omul de știință. Golurile silențioase înseamnă că părțile plăcii s-au separat deja, iar decalajul se lărgește treptat.
Ce înseamnă acest lucru pentru geologia antică și viitoarele cutremure?
Decăderea treptată ajută la explicarea trăsăturilor misterioase găsite în alte părți ale lumii. Rămășițele vechii plăci Farallon sub formă de microplăci fosile au fost descoperite în largul coastei Baja California. Cercetătorii au bănuit de mult că aceste fragmente sunt asociate cu zonele de subducție pe moarte, dar procesul exact a rămas neclar. Noile observații de la Cascadia sugerează că aceste plăci antice s-au erodat probabil în același mod treptat.
Oamenii de știință se uită acum la modul în care rupturile nou descoperite ar putea afecta viitoarele cutremure. Ar putea trece un cutremur major prin aceste rupturi? Vor schimba fisurile modul în care se deplasează energia seismică?
Până în prezent, constatările nu modifică evaluarea globală a riscurilor în regiunea Cascadia. Este încă capabil să producă cutremure și tsunami foarte mari. Dar încorporarea acestor noi detalii în modele va îmbunătăți înțelegerea pericolelor seismice din nord-vestul Pacificului.
Întrebarea este cât timp va continua acest proces și când exact bucata spartă a plăcii va înceta să se agățeze de vecinii săi pentru a produce ultimul cutremur. Și câte generații umane vor avea timp să se schimbe la suprafață, în timp ce sub ele, la o adâncime de mulți kilometri, trenul va deraia câte un vagon.
0 Alexeyy 30.04.2026 18:03 [Material] când o piesă se desprinde complet de pe placă, vom ști despre ea fără senzori și fără cercetători…
