În arhipelagul indonezian, acolo unde oceanul devine o prelungire a casei, trăiește un popor care refuză legile fizicii cu care restul omenirii s-a obișnuit. Tribul Bajau, cunoscuți drept „nomazii mărilor”, nu doar că trăiesc pe bărci sau în case construite pe piloni deasupra recifelor, dar au dezvoltat o capacitate fiziologică ce a uimit cercetătorii de la Universitatea din Cambridge. Acești vânători-culegători pot rămâne scufundați până la 13 minute, la adâncimi care ar provoca un om obișnuit să își piardă cunoștința din cauza hipoxiei.
Secretul acestei supraviețuiri nu ține de antrenament sau de voință, ci de o adaptare genetică ce a apărut în urmă cu aproximativ o mie de ani. Studiile genetice publicate în revista Cell au relevat că poporul Bajau posedă o variantă specifică a genei PDE10A, care reglează nivelul hormonului tiroidian. Această modificare genetică a dus la o schimbare structurală radicală: splina lor este cu 50% mai mare decât cea a oamenilor care trăiesc pe uscat. Într-o lume în care medicina occidentală consideră splina un organ cu rol secundar, pentru Bajau aceasta este un „rezervor de oxigen” vital.
Atunci când un scufundător Bajau se scufundă, splina sa intră într-un mecanism de contracție forțată. Aceasta pompează în fluxul sanguin o cantitate masivă de globule roșii oxigenate, oferind mușchilor și creierului „combustibilul” necesar pentru a funcționa în condiții de presiune extremă. Este un mecanism similar cu cel observat la focile de Weddell, dar adaptat pentru specia umană. Această „transfuzie internă” automată le permite să rămână sub apă în timp ce ritmul cardiac scade dramatic, un fenomen cunoscut drept reflexul de scufundare al mamiferelor.
Ceea ce este fascinant pentru antropologi este modul în care selecția naturală a modelat acest trib în timp ce restul lumii a migrat spre tehnologie. În timp ce noi am construit aparate de respirat, Bajau și-au remodelat biologia pentru a deveni parte din ecosistemul marin. Nu există nicio diferență între ei și peștii pe care îi vânează cu sulița, din perspectiva eficienței metabolice. Ei sunt, în esență, dovada vie a faptului că omul poate evolua rapid dacă mediul înconjurător pune o presiune constantă asupra supraviețuirii.
În ciuda presiunilor exercitate de guvernul indonezian pentru a-i forța să se stabilească pe uscat, mii de Bajau refuză să părăsească orizontul albastru. Ei nu privesc marea ca pe un loc de muncă, ci ca pe mediul lor natural de viață. Această legătură biologică cu oceanul este un memento că adaptarea umană nu a încetat niciodată, chiar dacă stilul nostru de viață modern ne-a izolat complet de forțele naturale care ne-au sculptat specia timp de milenii.
