În arhipelagul indonezian, printre insulele care plutesc pe ape turcoaz, trăiește o comunitate ce pare desprinsă dintr-un roman science-fiction: poporul Bajau. Acești „nomazi ai mării” nu doar că trăiesc pe bărci, dar au rescris limitele fiziologiei umane prin mii de ani de selecție naturală. Spre deosebire de orice alt grup uman, scafandrii Bajau pot rămâne scufundați până la 13 minute la adâncimi de peste 70 de metri, folosind doar o pereche de ochelari din lemn și o suliță.
Cercetările publicate în jurnalul Cell au oferit răspunsul pe care lumea științifică îl căuta de decenii. Nu este vorba de antrenament intens, ci de o modificare genetică radicală. Oamenii de știință de la Universitatea din Cambridge au descoperit că populația Bajau posedă o variantă a genei PDE10A, care controlează dimensiunea splinei. La acești oameni, splina este cu 50% mai mare decât la un om obișnuit, funcționând ca un „rezervor natural de scufundare”.
Sub apă, corpul uman activează un reflex ancestral numit „reflexul de scufundare al mamiferelor”. Atunci când fața intră în contact cu apa rece, ritmul cardiac scade și vasele de sânge se contractă pentru a direcționa oxigenul către creier și inimă. În acest moment critic, splina Bajau se contractă violent, eliberând în fluxul sanguin un val suplimentar de celule roșii oxigenate. Este, practic, un sistem de „transfuzie de sânge” naturală care le oferă acestor oameni un surplus de oxigen exact atunci când plămânii sunt goliți.
Dieta lor, dominată de fructe de mare și un aport caloric surprinzător de scăzut, susține o stare metabolică eficientă, adaptată vieții la presiuni ridicate. În timp ce occidentalii ar suferi de hipoxie severă și pierderea cunoștinței după doar câteva minute, Bajau navighează prin curentul oceanului cu o seninătate care sfidează rațiunea medicală. Ei nu se luptă cu apa; ei sunt parte din circuitul biologic al oceanului.
Acest studiu demonstrează că evoluția umană nu s-a oprit în epoca de piatră. Dimpotrivă, presiunile mediului au forțat adaptări genetice rapide. Comunitatea Bajau reprezintă cel mai bun exemplu de „evoluție în timp real”. Ei ne arată că, dacă punem corpul uman în condiții extreme timp de milenii, specia noastră are capacitatea uimitoare de a se transforma pentru a supraviețui acolo unde tehnologia noastră ar eșua lamentabil.
