Studiul ADN antic dezvăluie dispariția misterioasă a populației Europei în urmă cu cinci mii de ani

La sfârșitul perioadei neolitice s-a întâmplat ceva misterios în toată Europa. Construcția mormintelor megalitice – semnul distinctiv al epocii – a încetat brusc. Datele de datare cu radiocarbon au indicat o scădere bruscă a practicilor de înmormântare și a activității umane. Pădurile începeau să se regenereze, semn sigur că terenurile agricole fuseseră abandonate. Arheologii au documentat de mult acest „declin neolitic”, dar cauzele sale au rămas evazive.

Un nou studiu publicat în revista Nature Ecology & Evolution aruncă lumină asupra uneia dintre cele mai misterioase pagini ale Europei preistorice. Oamenii de știință au analizat ADN-ul antic dintr-un loc de înmormântare de lângă Paris, într-un loc numit Bury. Rezultatele au fost uluitoare: populația care a locuit aici înainte și după întreruperea utilizării cimitirului s-a dovedit a fi neînrudită genetic. Aceasta nu a fost o evoluție treptată a unei comunități, ci o adevărată diviziune demografică.

Prima fază a înmormântărilor datează de la sfârșitul mileniului al IV-lea î.Hr. și se termină în jurul a trei mii î.Hr. – tocmai pe vremea când obiceiul construirii mormintelor megalitice a început să se stingă în nord-vestul Europei. Apoi urmează o pauză. Și când cimitirul începe să fie folosit din nou – deja în mileniul III î.Hr. – aici sunt îngropați oameni cu un cu totul alt profil genetic.

„Acesta nu a fost doar o schimbare culturală”, spun autorii studiului. „Aceasta reprezintă o adevărată pauză demografică.”

Cercetătorii au secvențiat o sută treizeci și două de genomi antici din înmormântarea lui Bury. Analiza genetică a arătat că oamenii din faza ulterioară au fost mai aproape de populația din sudul Franței și din Peninsula Iberică. Aceasta înseamnă că, după un declin misterios, noi grupuri au migrat spre nord în Bazinul Parisului, înlocuind parțial locuitorii anteriori.

Una dintre cele mai interesante descoperiri se referă la agenții patogeni antici. Oamenii de știință au descoperit ADN din mai multe boli infecțioase, inclusiv Yersinia pestis, bacteria care provoacă ciuma, precum și din alte microorganisme asociate cu boli grave. Deși prevalența ciumei în Bury a fost relativ scăzută, însăși prezența acesteia sugerează că bolile infecțioase ar fi putut juca un rol în slăbirea populațiilor. Combinate cu densitatea crescută a populației și contactul strâns cu animalele domestice, comunitățile neolitice ar fi putut fi deosebit de vulnerabile la focare de boli.

La aceasta s-a adăugat stresul de mediu. Practicile agricole ar putea să epuizeze solul și să reducă productivitatea agricolă. Pe măsură ce pământul a devenit mai puțin cultivabil, comunitățile fie s-au micșorat, fie au migrat. Datele privind refacerea pădurilor în această perioadă confirmă că activitatea umană a scăzut brusc.

Dovezile genetice relevă și o transformare surprinzătoare în organizarea socială. În faza incipientă, cei mai mulți dintre cei îngropați la Bury erau rude apropiate, formând rețele familiale mari de mai multe generații. Acest lucru indică o comunitate strâns unită bazată pe legăturile de familie. Într-o fază ulterioară, imaginea se schimbă: sunt mai puține rude apropiate, iar proporția persoanelor neînrudite crește. Acest lucru sugerează o societate mai fragmentată sau mai complexă din punct de vedere social, reflectând probabil noile practici culturale aduse de grupurile inițiale.

Studiul contestă, de asemenea, ideile anterioare despre cronologia migrațiilor majore din Europa. Deși sosirea populațiilor de stepă în epoca bronzului este bine documentată, descoperirile de la Bury relevă un val mai timpuriu de mișcare – în jurul anului 2900 î.Hr., din Peninsula Iberică până în nordul Europei. Această migrație a avut loc înainte de răspândirea culturii Bell Beaker, ceea ce înseamnă că peisajul genetic al Europei suferea schimbări semnificative chiar înainte de transformările din epoca bronzului.

Este important ca înmormântarea lui Bury să nu fie un incident izolat. Au fost documentate întreruperi similare în activitatea funerară și semne de scădere a populației în Germania, Scandinavia și alte părți ale Europei. Cercetătorii cred acum că declinul neolitic ar fi creat un „vid demografic” care a permis noilor populații să se extindă în teritoriile ocupate anterior.

Descoperirile de la Bury servesc ca o reamintire puternică: societățile preistorice erau departe de a fi statice. Ele au fost modelate de forțe dinamice – migrație, boli, schimbări de mediu și transformare socială. Trecutul european este marcat nu de o tranziție lină de la fermierii neolitici la culturile din epoca bronzului, ci de episoade de colaps și reînnoire.

Întrebarea care rămâne fără răspuns poate fi formulată astfel: care a fost exact declanșatorul acestui declin catastrofal? A existat o singură cauză – de exemplu, o epidemie de ciumă – sau un lanț de evenimente interconectate: eșecurile recoltelor, epuizarea solului, tensiunea socială, debutul bolii? Și de ce unele regiuni au fost mai lovite decât altele? Cu mii de ani în urmă, comunități întregi au dispărut. Și alții le-au luat locul, repopulând continentul și modelând Europa așa cum o cunoaștem astăzi. Dar prima populație a plecat. Și secretul său rămâne îngropat cu el – în pământ, sub pietre străvechi, în molecule de ADN care abia acum încep să-și spună povestea.

0 Alexeyy 22.04.2026 17:39 [Material] Nu știu cum este trecutul european, dar viitorul european se va prăbuși fără reînnoire… Africa îi va ajuta…