Capacitatea de a renaște membrele pierdute a fost mult timp considerată provincia salamandrelor, stelelor de mare și a altor animale, dar nu și a mamiferelor. Cu toate acestea, cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au arătat că șoarecii pot reactiva parțial mecanismele străvechi de reparare a țesuturilor caracteristice speciilor care se regenerează. Rezultatele acestei lucrări, publicate în revista Nature Communications, deschid noi perspective pentru tratamentul leziunilor severe și amputațiilor.
După o rănire, corpul mamiferului acționează după un model dovedit: închide rapid rana, formând o cicatrice. Acest mecanism protejează eficient împotriva infecțiilor și a pierderii de sânge, dar are un dezavantaj serios – nu permite refacerea țesutului pierdut. O cicatrice este un țesut conjunctiv dens care îndeplinește o funcție de protecție, dar nu are proprietățile organului sau membrului original. La animalele capabile de regenerare, totul se întâmplă diferit: în loc de cicatrici, se formează un blastem la locul leziunii – o structură specială care este o acumulare de celule nediferențiate, din care apoi se dezvoltă un nou membru.
În timpul experimentului, cercetătorii au aplicat proteina FGF2, care stimulează diviziunea celulară și creșterea țesuturilor, pe degetele amputate ale șoarecilor. Acest lucru a condus la formarea de țesut asemănător cu un blastem – aceeași structură care, la animalele în regenerare, servește ca bază pentru restaurarea membrelor. Cu toate acestea, acest lucru în sine nu a fost suficient pentru regenerarea completă: țesutul s-a format, dar nu s-a dezvoltat într-un deget cu drepturi depline.
Apoi, oamenii de știință au adăugat o a doua proteină, BMP2, care este responsabilă de creșterea țesutului osos și joacă un rol cheie în formarea scheletului în embrioni și în procesul de vindecare a fracturilor. După aceasta, nu doar țesutul moale, ci și fragmentele osoase, precum și ligamentele și tendoanele, au început să se formeze la locul leziunii. Deși degetul nu a putut fi complet restaurat, rezultatele au arătat că mamiferele păstrează elemente ale unui mecanism regenerativ străvechi care pot fi activate cu moleculele de semnalizare potrivite.
Autorii studiului subliniază că încă nu vorbim despre posibilitatea re-creșterii membrelor unei persoane. Calea de la experimente pe șoareci la aplicarea clinică la om este lungă și complexă. Cu toate acestea, chiar și suprimarea parțială a cicatricilor și inițierea programelor naturale de reparare a țesuturilor pot îmbunătăți semnificativ tratamentul leziunilor severe, amputațiilor și fracturilor complexe. Dacă putem direcționa cel puțin parțial procesul de vindecare spre regenerare, mai degrabă decât spre cicatrizare, acest lucru ar putea schimba abordarea pentru tratamentul multor leziuni și boli ale sistemului musculo-scheletic.
Faptul că mamiferele păstrează elemente ale mecanismului regenerativ sugerează că această abilitate s-a pierdut în timpul evoluției, dar nu a dispărut complet. Genele responsabile de regenerare sunt încă prezente în genom, dar fie sunt blocate, fie nu sunt suficient de active. Înțelegerea modului în care pot fi „trezite” deschide noi orizonturi pentru medicina regenerativă.
În prezent, cercetătorii au început doar parțial procesul. Întrebarea cum să faceți regenerarea completă și cum să transferați această metodă la oameni rămâne deschisă. Cu toate acestea, este deja clar că capacitatea de a se regenera la mamifere nu este complet pierdută – este pur și simplu latentă, așteaptă ca cheia potrivită să o trezească. Cercetătorii continuă să caute această cheie și fiecare nou experiment ne aduce mai aproape de înțelegerea modului în care corpul poate fi forțat să restaureze ceea ce părea pierdut pentru totdeauna.
