Anunnaki în Biblie: zeii sumerieni și îngerii căzuți legați de giganți și de Vechiul Testament
Timp de mii de ani, Biblia rămâne cea mai citită carte din istoria omenirii. A modelat credința a miliarde de oameni și a determinat forma civilizației moderne. Dar ce se întâmplă dacă există straturi de înțeles în Scriptură pe care majoritatea cititorilor pur și simplu nu le observă? Ce se întâmplă dacă în spatele replicilor obișnuite despre fiii lui Dumnezeu, fiicele oamenilor și ale giganților, se ascunde ceva mai ascuns – o poveste care face ecou tăblițele sumeriene și apocrifele antice?
Vorbim despre Anunnaki.
Cine sunt Anunnaki
Cuvântul „Anunnaki” a devenit cunoscut pe scară largă datorită cărților lui Zecharia Sitchin, care le-a conectat cu o civilizație extraterestră de pe planeta Nibiru. Dar, într-un sens strict, Anunnaki sunt zeități din panteonul sumerian. Numele lor vine de la Anu, zeul antic al cerurilor. Sumerienii, care au creat prima limbă scrisă din istorie și aveau cunoștințe uimitoare de astronomie și matematică pentru vremea lor, au lăsat în urmă tăblițe de lut pe care și-au descris în detaliu zeii.
Potrivit acestor tăblițe, Anunnaki (sau Anangge) erau un fel de îngeri – ființe cu tehnologie avansată care au trăit pe Pământ în jurul anului 8200 î.Hr. în Orientul Mijlociu. În centrul legendelor sumeriene se află Enlil și soția sa Ninlil, care au condus pământul. Fiul lor Ninurta era zeul războiului. Acești zei amintesc în mod remarcabil de panteoanele vechilor greci și romani care au venit mai târziu.
Dar cea mai importantă coincidență este apariția Edenului în textele sumeriene. Ninlil se adresează Consiliului celor Șapte cu o cerere de a crea „Eden” – o grădină cerească. Același Eden care este descris în Biblie. Anunnaki sunt, de asemenea, asociați cu gardienii, ființe care, conform Cărții lui Enoh, au fost desemnate să vegheze asupra Edenului.
Cartea lui Enoh: cheia înțelegerii
Cartea lui Enoh este un text religios evreiesc antic care nu este inclus în Biblia canonică, dar este păstrat în tradiția ortodoxă etiopiană. Autorul său este atribuit lui Enoh, străbunicul lui Noe. Această carte constă din mai multe părți: „Cartea Veghetorilor”, „Cartea Proverbelor”, „Cartea Astronomică”, „Cartea Viselor” și „Epistolele lui Enoh”.
În „Cartea Gardienilor” sunt descrise evenimente care rezonează direct cu poveștile sumeriene ale Anunnaki. Păzitorii sunt îngeri care au coborât pe pământ, au intrat în relații cu femeile umane și au dat naștere unor giganți din ele – Nephilim. Multe dintre numele gardienilor – Azazel, Rafael, Gabriel – sunt familiare cititorilor Bibliei.
De ce a fost exclusă Cartea lui Enoh din canon? Răspunsul la această întrebare rămâne o chestiune de dezbatere. Unii cercetători cred însă că textul a fost respins deoarece conținea informații care contraziceau doctrina oficială. Sau poate pentru că a dezvăluit prea mult din ceea ce biserica a preferat să țină ascuns.
Giganți în Biblie
Cel mai uimitor lucru este că Biblia – Biblia canonică acceptată de biserică – vorbește și despre uriași. Și aceste referințe coincid în mod surprinzător cu ceea ce este descris în Cartea lui Enoh și tăblițele sumeriene.
Geneza, capitolul 6, versetul 4: "În vremea aceea erau uriași pe pământ, mai ales de pe vremea când fiii lui Dumnezeu au început să vină la fiicele oamenilor și au început să le facă copii. Aceștia sunt oameni puternici, care au fost faimoși din cele mai vechi timpuri."
Vă rugăm să rețineți: uriașii au apărut pe pământ înainte de marele potop. Și au apărut tocmai când „fiii lui Dumnezeu” au intrat în relații cu fiicele oamenilor. Cine sunt acești „fii ai lui Dumnezeu”? În interpretarea tradițională creștină – îngeri, căzuți sau înviați. În contextul textelor sumeriene – Anunnaki.
Dar nici după potop, giganții nu au dispărut nicăieri. Deuteronom, capitolul 2, versetele 10-11: „Emimii locuiau acolo înainte, un popor mare, numeros și înalt, ca niște uriași. Erau considerați și uriași”. Apoi, în capitolul 3, versetul 11: „Împăratul Basanului, regele Basanului, care a rămas dintre uriași… patul lui de fier… lungimea lui era de nouă coți și lățimea lui era de patru coți”. Nouă coți înseamnă aproximativ patru metri.
Cartea lui Iosua, capitolul 17, versetul 5: „Și Iosua le-a răspuns: Dacă sunteți un popor mare, atunci mergeți în păduri și curățați-vă un loc acolo, în țara periziților și a uriașilor”.
Biblia vorbește direct despre existența unei rase de uriași. Și leagă înfățișarea lor cu uniunea dintre ființele cerești și femeile pământești.
Giganți din întreaga lume
Mențiunile de giganți se găsesc nu numai în Biblie și în textele sumeriene. Se găsesc în aproape toate culturile antice.
În miturile scandinave, acesta este Jotunheim – țara uriașilor. Diferite tipuri de giganți — jotuns și jotuns — au locuit în această lume. Uriașii de foc trăiau în Muspelheim.
Textele hinduse menționează daityas – uriași care au luptat cu zeii din invidia fraților lor vitregi.
În miturile grecești, uriașii Gaia și Tartarus au încercat să asalteze cerul. Cu ajutorul lui Hercule, au fost aruncați la pământ și îngropați sub Muntele Etna.
Chiar și în istoria modernă s-au găsit dovezi. În 1895, revista britanică Strand a publicat o fotografie a unei înmormântări din Irlanda, unde a fost îngropat un bărbat de 3 metri și 70 de centimetri înălțime. Rămășițele sale au fost expuse la expoziții, dar apoi s-au pierdut urmele acestei dovezi ale existenței giganților.
Deci cine sunt Anunnakii din perspectiva biblică?
Este important de înțeles: Anunnaki nu sunt creatorii lumii și nu creatorii rasei umane. Dacă urmați logica biblică, aceștia sunt îngerii căzuți – tocmai paznicii care au fost creați de Dumnezeu, dar s-au răzvrătit sau i-au încălcat voința. S-au amestecat cu oameni. Le-au dat cunoștințe interzise. Și au dat naștere unei neamuri de uriași – Nefilim, care, după unele interpretări, au provocat marele potop.
Tabletele sumeriene numesc aceste creaturi Anunnaki. Cartea lui Enoh este paznicii. Biblia – fiii lui Dumnezeu și uriași. Nume diferite, limbi diferite, contexte culturale diferite – dar aceeași poveste.
Pentru mulți credincioși, ideea că Biblia poate fi citită în aceeași suflare cu miturile sumeriene sună blasfemie. Dar ideea nu este să punem la îndoială inspirația Sfintei Scripturi. Ideea este să vedem straturi în el care au trecut neobservate de secole.
Dacă textele sumeriene vorbesc despre aceleași lucruri despre care vorbește Biblia – despre îngerii căzuți, despre uriași, despre potop – atunci poate că aceste texte nu se contrazic, ci se completează reciproc. Poate că ei descriu aceleași evenimente din puncte de vedere diferite – prin prisma mitologiei păgâne și prin prisma revelației.
Biblia îl menționează pe Enoh. Enoh amintește de gardieni. Gardienii sunt remarcabil de asemănători cu Anunnaki. Anunnaki locuiau în Eden. Edenul este descris în Biblie. Cercul se închide.
Dacă Biblia conține ecouri ale acelorași evenimente ca și tăblițele sumeriene – căderea îngerilor, amestecarea cu oamenii, nașterea uriașilor – atunci de ce biserica a suprimat aceste paralele timp de secole? Și ce se mai ascunde în acele cărți care nu sunt incluse în canon, dar păstrează amintirea vremurilor când cerul și pământul erau mult mai aproape unul de celălalt decât astăzi?
