Era noaptea de 15 august 1977. În liniștea laboratoarelor telescopului Big Ear din Ohio, Jerry Ehman monitoriza fluxul de date brute care curgeau de la radiotelescopul Universității de Stat. Nu era nimic neobișnuit în acea noapte de vară, până când un rând de caractere alfanumerice a început să se imprime pe hârtia continuă a imprimantei, sfidând orice logică a zgomotului de fond cosmic.
A fost un semnal de bandă îngustă, de o intensitate incredibilă, care a durat exact 72 de secunde. Când Ehman a analizat secvența „6EQUJ5”, a înconjurat-o cu roșu pe foaia de hârtie și a scris pe margine cuvântul care a intrat în istoria științei: „Wow!”. Nu era o simplă interferență terestră, nu era un avion, nu era un satelit militar. Semnalul a venit din direcția constelației Săgetătorului, dar mai important, a respectat toate semnăturile tehnice ale unei transmisii intenționate.
Pentru a înțelege magnitudinea acestui eveniment, trebuie să ne uităm la fizică: semnalul a fost detectat pe frecvența de 1420 MHz. Aceasta este „frecvența de hidrogen”, considerată universal de către astronomi drept frecvența de comunicare interstelară preferată, deoarece hidrogenul este cel mai abundent element din univers. Cineva, undeva în imensitatea neagră a cosmosului, a ales exact frecvența pe care noi o ascultam, pentru a spune ceva care a durat puțin peste un minut.
De ce nu am mai primit nimic de atunci? Aceasta este întrebarea care bântuie astrofizicienii de aproape cinci decenii. Telescopul Big Ear a fost orientat către aceeași zonă a cerului în repetate rânduri, folosind sisteme de detecție mult mai avansate, dar tăcerea a fost totală. Semnalul Wow! rămâne cel mai bun candidat pentru un contact extraterestru inteligent din toată istoria programului SETI.
Ipotezele s-au succedat cu viteză amețitoare: de la comete cu nori de hidrogen care ar fi putut emite reflexii ciudate, până la teorii despre pulsari rari sau evenimente gravitaționale extreme. Totuși, nicio explicație naturală nu a reușit să reproducă cu precizie rata de creștere și descreștere a intensității semnalului detectată în acea noapte. Matematica semnalului este prea perfectă pentru a fi un fenomen natural haotic.
Astăzi, după zeci de ani de evoluție în procesarea datelor, cercetătorii continuă să scaneze arhivele pentru a găsi ecouri ale acelei transmisii. Poate că nu am fost capabili să ascultăm corect, sau poate că am fost martorii unei comunicații de tip „ping” trimisă către cine știe ce destinație, iar noi am fost doar un observator accidental în calea unei conversații galactice.
