La nord-est de Peninsula Iberică, secțiunea Camp dels Ninots. Aici, o echipă internațională de paleontologi condusă de Leonardo Sorbelli de la Institutul Leibniz (Germania) a descoperit câteva schelete aproape complete de animale antice. Analiza rămășițelor a cel puțin 14 indivizi i-a identificat drept Parabos tigneresi, una dintre cele cinci specii de creaturi asemănătoare bivolilor care au trăit în Europa în timpul pliocenului. Rezultatele au fost publicate în jurnalul PLOS One.

Cele mai mari exemplare cântăreau aproximativ 500 de kilograme. Pentru comparație: greutatea unui taur domestic modern variază de la 600 la 1100 de kilograme, a unui bivol african – 300-900 și a unui bizon american – 700-900. Parabos tigneresi erau considerabil mai mici decât rudele lor moderne. Dar pentru vremea lor erau adevărați giganți. În urmă cu patru milioane de ani, nu existau ierbivore mai mari de acest tip în pajiştile din Europa.

Oamenii de știință asociază creșterea dimensiunii corpului cu adaptarea la schimbările climatice. Europa pliocenă a fost umedă și cu vegetație densă. Anatomia lui Parabos – structura dinților, forma copitelor, proporțiile membrelor – indică faptul că aceste animale au preferat tocmai astfel de peisaje. Dovezile geologice confirmă că un mediu bogat în apă a existat la locul de excavare cu milioane de ani în urmă. Râuri, mlaștini, pajiști cu apă. Pășuni ideale pentru erbivorele de jumătate de tonă.

Dar principala întrebare pe care o ridică descoperirea nu este în domeniul greutății și dimensiunii. Unde se încadrează Parabos tigneresi în arborele evolutiv? Autorii studiului oferă două opțiuni.

În primul rând: Parabos sunt cei mai timpurii reprezentanți ai tribului Bovini, același care include zimbri moderni, bivoli și animale. În acest caz, descoperirea pune în lumină originea animalelor care aveau să devină ulterior baza civilizației umane. Domesticizarea taurilor a avut loc cu doar aproximativ 10 mii de ani în urmă. Dar istoria lor evolutivă, după cum se dovedește, merge înapoi cu milioane de ani.

A doua opțiune: Parabos sunt ultimii reprezentanți ai liniei surori ai Tragoportacini, o ramură fără fund care a fost înlocuită mai târziu de tauri adevărați și nu a lăsat descendenți direcți. În acest caz, oamenii de știință nu se uită la strămoși, ci la „verii” evolutivi care și-au pierdut cursa pentru supraviețuire.

Conservarea excepțională a scheletelor a oferit cercetătorilor o fereastră unică către o lume care nu mai există. Lumea de dinaintea apariției omului, unde uriașii de jumătate de tonă cutreierau pajiștile umede. Dar pentru a decide în sfârșit dacă acești giganți au fost strămoșii noștri sau o ramură fără fund, vor fi necesare cercetări suplimentare. Și întrebarea principală, care nu are încă răspuns: dacă aceasta este o ramură fără fund, atunci ce anume a dus la dispariția lor? Schimbarea climatică?

Apariția unor competitori mai mari și mai agresivi? Sau altceva despre care oasele, care au rămas în pământ timp de patru milioane de ani înainte de a descoperi paleontologii, tac? Poate că răspunsul se află în straturile mai adânci ale Camp dels Ninots. Sau nu există deloc. Iar misterul lui Parabos tigneresi va rămâne nedezlegat, ca multe alte secrete ale evoluției pe care pământul le ia cu el, nedorind să le împărtășească.