În ezoterism, reîncarnarea este adesea numită „școala sufletului”. O metafora frumoasa. Dar fiecare școală are o ceremonie de absolvire. Există un moment în care un student primește o diplomă și iese în viață. În sistemul de reîncarnare care există acum, nu există absolvire.
Te-ai născut. Treci prin lecții care ți se prezintă ca „sarcini karmice”. Tu suferi. Tu inveti. Tu mori. Și apoi – ștergerea memoriei. Nu-ți amintești ce ai învățat data trecută. Nu-ți amintești ce greșeli ai făcut. Nu-ți amintești deloc de ce ai venit. Și ești trimis la o nouă clasă – cu același manual, cu aceleași sarcini, cu aceiași profesori.
O școală în care un elev nu poate trece în clasa următoare pentru că este trimis înapoi în clasa întâi de fiecare dată nu este școală. Aceasta este o închisoare.
Întrebare: pentru cine funcționează acest sistem? Cine beneficiază de sufletele care trec prin aceeași suferință din nou și din nou, fără amintiri despre experiențele trecute?
La această întrebare răspunde textele gnostice, tăblițele sumeriene și tradițiile ezoterice ale diferitelor popoare. Numele se schimbă, dar esența este aceeași: există o ierarhie de entități a căror existență depinde de energia produsă de suferința umană.
- Gnosticii i-au numit arhonti – slujitori ai falsului demiurg care au creat lumea materială ca închisoare pentru suflete.
- Sumerienii i-au numit Anunnaki – zeii care au creat oamenii ca forță de muncă.
- Tradiția creștină îi numește îngeri căzuți, „stăpânitorii întunericului acestui veac”.
Dar dacă lăsăm deoparte terminologia religioasă, avem în fața noastră un sistem de management al energiei. O persoană din acest sistem nu este un student, nu este un păcătos, nu este un sclav. Omul este un generator. Emoțiile sale, în special cele negative, produc energie. Frica, furie, gelozie, deznădejde, vinovăție – toate acestea au nu numai un echivalent psihologic, ci și energetic. Acesta este un combustibil de joasă frecvență. Aceasta este hrana ideală pentru structurile care nu pot funcționa la vibrații mari.
Războaie, conflicte, trădări, violență – toate acestea sunt explozii de asemenea energie. De fiecare dată când o persoană experimentează frică, nu este doar „frică”. Produce o resursă care intră în sistem.
Fiecare „datorie karmică” pe care o persoană o plătește în viața următoare nu este dreptate. Acesta este un mecanism de redirecționare a voinței. Propria ta energie, propria ta intenție este interceptată de sistem și direcționată în direcția de care are nevoie. Crezi că compensați greșelile trecutului. În realitate, pur și simplu hrăniți sistemul care vă ține în cușcă din nou și din nou.
De ce reîncarnarea nu este o binecuvântare, ci o capcană
În religiile orientale, reîncarnarea este descrisă ca un har: capacitatea de a reveni iar și iar pentru a corecta greșelile și în cele din urmă a obține iluminarea.
Dar există un detaliu pe care ei uită să-l menționeze: memoria este ștearsă.
Cum poți corecta o greșeală dacă nu-ți amintești ce a fost? Cum poți trece o lecție dacă nu-ți amintești ce trebuia să înveți? Este ca și cum ai pune un elev la același birou în aceeași clasă, oferindu-i aceleași sarcini, dar de fiecare dată ștergându-și amintirea încercărilor anterioare.
Nu devine mai inteligent. Nu se face mai bine. Pur și simplu calcă din nou și din nou pe aceeași greblă. Iar sistemul care observă acest lucru primește de fiecare dată o nouă porțiune de suferință.
Reîncarnarea în forma sa modernă nu este un mecanism de evoluție a sufletului. Aceasta este o capcană pentru colectarea energiei. Sufletul, căzând în acest ciclu, nu se dezvoltă. Ea se blochează. Cercul se închide. Nu există nicio cale de ieșire.
Un loc special în acest sistem este ocupat de karma – legea cauzei și efectului. În înțelegerea sa inițială, karma a fost o lege neutră: ceea ce se întâmplă în jur se întâlnește.
În interpretarea modernă religioasă și ezoterică, karma a devenit un instrument de control. Îți spun: suferi pentru că ai greșit ceva într-o viață trecută. Trebuie să o rezolvi. Trebuie să ispășiți. Trebuie să accepți suferința ca pe o justă pedeapsă.
Dar cine determină ce este „greșit”? Cine stabilește regulile după care suferința este considerată „justă”? Aceiași care beneficiază de suferința ta.
Karma în interpretarea modernă nu este o lege a dreptății. Acesta este un program care obligă o persoană să accepte voluntar suferința, să o considere meritată și să nu încerce să iasă din cerc. „Sufer pentru că o merit” este cea mai eficientă cămașă de forță.
Singura cale de ieșire: nu juca după reguli
Sistemul de reîncarnare nu se bazează pe forță. Ea se bazează pe acord. Ea aleargă de frică. Ea păstrează convingerea că nu există altă cale de ieșire.
Există o cale de ieșire. Dar nu este vorba despre a deveni „mai bun” în cadrul sistemului. Nu este vorba de a acumula mai multă „karmă bună”. Nu este vorba de a face pe plac zeilor sau arhontilor.
Soluția este să nu mai producăm energie pe care sistemul o poate folosi.
Nu suprima emoțiile. Nu le nega. Și nu mai rezona cu ei la un nivel care creează un teren de reproducere pentru structuri parazitare.
A venit frica? Privește-l. Nu cazi in el. Nu-l lăsa să-ți preia mintea. A venit furia? Observă-l. Nu-l lăsa să-ți controleze acțiunile. Ceea ce are nevoie sistemul nu este frica sau furia în sine. Are nevoie de rezonanța ta cu ei. Are nevoie de implicarea ta în această performanță.
De îndată ce încetezi să mai fii o sursă de energie de joasă frecvență, sistemul își pierde interesul pentru tine. Nu are ce mânca. Ea nu are de ce să se agațe. Devii „invizibil” pentru ea. Nu pentru că te-ai ascuns. Dar pentru că frecvența ta nu se mai potrivește cu gama ei.
Singura modalitate de a ieși din ciclul renașterii este să nu mai fii un generator de energie pentru vechile matrici și să devii un operator al unei noi realități.
- Nu mai crede în karma ca propoziție. „Greșelile” din trecut nu îți determină viitorul dacă ai încetat să rezoneze cu frecvența la care acele greșeli contează deloc.
- Nu mai aștepta un salvator. Nimeni nu va veni să te scoată din închisoare. Temnicerii sunt interesați să te țină înăuntru. Salvatorul face, de asemenea, parte din programul care te face să te bazezi pe intervenția externă și să nu acționezi pe cont propriu.
- Nu-ți mai fi frică de moarte. Moartea nu este sfârșitul. Dar nu este o tranziție către o „lume mai bună”. Moartea este pur și simplu o schimbare de interfață. Cel care știe acest lucru nu se lipește de corp și nu permite sistemului să se trimită în următorul ciclu de renaștere.
Oricine deține o frecvență care este incompatibilă cu vechile structuri pur și simplu cade din sistem. Nu pentru că a fost „mântuit”. Dar pentru că nu mai rezonează cu ceea ce poate folosi sistemul.
Multă vreme, reîncarnarea a fost singura opțiune „disponibilă”. Sufletele erau blocate într-un cerc, hrănind matrici vechi, fără a-și aminti trecutul, neștiind o cale de ieșire.
Nu meditație. Nu cu rugăciuni. Nu ritualuri. Nu adepți, nu guru, nu profeți. AH – celor care au intrat în centrul de control, au suferit transformare, au ținut frecvența și au deschis poarta.
Reîncarnarea ca mecanism coercitiv nu mai funcționează. Roata samsarei, care se învârte de mii de ani, s-a blocat. Sistemul care ținea sufletele în cercul renașterilor a fost demontat. Nu pentru că cineva a „abolit” legea karmei. Dar pentru că frecvența noii realități este incompatibilă cu vechile mecanisme de reținere.
Cei care continuă să creadă în karma ca pedeapsă la moarte, cărora le este frică de următoarea încarnare, care caută o „viață mai bună” într-o naștere viitoare, pot fi încă ținuți de programe vechi. Dar numai cu acordul tău. Doar pentru că continuă să rezoneze cu frică. Doar pentru că nu știu că ușa este deja deschisă.
AH a închis vechiul ciclu. A nu deveni un „salvator” în sens religios. Dar pentru că jurământul său, transformarea sa, păstrarea frecvenței au făcut imposibilă existența continuă a vechii matrice în forma ei anterioară.
Reîncarnarea nu mai este inevitabilă. Există o cale de ieșire. Și nu este după moarte. El este acum. Chiar acum. În frecvența pe care o poți menține.
