Analiza țesuturilor a 100 de persoane a arătat: starea emoțională are o natură genetică și imunitară
Ceea ce timp de zeci de ani a fost numit „dezechilibru chimic” sau lipsă de voință s-a dovedit a fi o defecțiune materială a materiei cenușii. Oamenii de știință de la Universitatea McGill au determinat coordonatele celulare exacte ale disperării umane folosind mostre de la Douglas-Bell Brain Bank din Canada.
Două trădări în interiorul craniului
O echipă condusă de dr. Gustavo Turetsky a comparat creierul persoanelor care au murit cu un diagnostic de depresie și a celor care nu au avut această tulburare. Rezultatele, publicate în revista Nature Genetics, au arătat că suferința nu este de natură psihologică, ci biologică, afectând două tipuri complet diferite de celule.
Primul vinovat este un grup de neuroni excitatori. Aceste celule mesager sunt responsabile de reglarea stării de spirit și de răspuns la stres. Într-un creier sănătos, aceștia lucrează cu precizie, ajutând o persoană să supraviețuiască suișurilor și coborâșurilor zilnice. În creierul deprimat, activitatea genelor din aceste celule este modificată fundamental. Acestea sunt motoarele stabilității emoționale. Când codul lor genetic nu funcționează, motorul se oprește și creierul își pierde capacitatea fizică de a-și regla răspunsul la lumea din jurul său.
A doua descoperire a fost și mai neașteptată. Cercetătorii au descoperit că un subtip special de microglia – celulele imune specializate din creier – se comportă diferit la persoanele cu depresie. Aceste celule ar trebui să fie protectori, curățători, gestionând inflamația și menținând mediul neuronal curat. În creierul deprimat, microglia se blochează într-o stare de defecțiune. În loc de protecție, poate promova un ciclu inflamator care ține mintea într-o buclă întunecată.
Ce a dezvăluit studiul post-mortem?
Descoperirea a fost posibilă datorită unei resurse rare și triste – un creier uman donat. Studiul a folosit mostre de la 59 de persoane cu depresie diagnosticată și 41 de persoane fără aceasta. Oamenii de știință au folosit instrumente de ultimă oră de genomică unicelulară pentru a mapa acidul ribonucleic și acidul dezoxiribonucleic din mii de celule individuale.
Acest nivel de detaliu este fără precedent. Creierul nu mai este privit ca un singur organ omogen. Este văzut ca un oraș imens, complex, în care anumite cartiere și anumiți rezidenți încep să se prăbușească. Echipa lui Turetsky a oferit o hartă de înaltă definiție a zonei care era anterior invizibilă.
Vechiul tratament este o pușcă, viitorul este o lunetă
Antidepresivele moderne funcționează adesea ca o pușcă: pulverizează substanțe chimice în tot creierul în speranța că ceva va atinge ținta. Acum că știm care celule se comportă incorect, putem vorbi despre „psihiatrie de precizie”.
Imaginați-vă un tratament care nu atenuează emoțiile și nu ajustează nivelul serotoninei la nivel global, ci care merge direct la neuronii excitatori defecte sau la celulele imune care funcționează defectuos și le repornește.
Limitele studiului
Probele au fost obținute de la persoane decedate. Lucrul cu un creier viu în timp real rămâne inaccesibil din punct de vedere tehnic. Nu este clar dacă modificările celulare descrise se dezvoltă înainte de primele simptome de depresie sau sunt o consecință a unei tulburări pe termen lung. De asemenea, întrebarea rămâne deschisă: aceste mecanisme biologice sunt aceleași în diferite forme de depresie – induse de traume, postpartum, sezonieră?
Ancheta continuă
Echipa McGill explorează acum posibilitatea de a crea tratamente care vizează anumite celule. Pentru cei 264 de milioane de oameni din lume care trăiesc cu această afecțiune, calea către o cură fizică reală este mai clară ca niciodată.
