Citirea Psaltirii este un act de pocăinţă, fiind prescrisă de duhovnici ca mijloc de curăţire şi iertare, prin forţa pe care o au psalmii! Rugăciunea împăcării noastre cu Dumnezeu! Psaltirea este o carte-miracol! Aduce Izbăvirea de dușmani și de toate relele!
Psaltirea proorocului şi împăratului David este, dintre cărţile canonice ale Vechiului Testament, poate cea mai citită carte în rândul credincioşilor noştri. Psalmii sunt rugăciuni de laudă a lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, rugăciuni de pocăinţă. Ei exprimă frământările din sufletul omului, poate mai bine decât oricare alte texte sfinte şi, în aceeaşi măsură, recunosc în faţa lui Dumnezeu păcătoşenia oamenilor, dar şi părerea lor de rău, şi dorinţa de îndreptare.
Psaltirea este o carte dramatică. E cartea fiecărui suflet „necăjit şi dosădit“, cum se spune în limbaj vechi românesc. Fiecare se regăseşte în ea. E de ajuns să începi lectura, ca să n-o mai lepezi din mână. Simţi că e cartea ta, cartea credinţei tale, a căderilor tale. Simţi însă că e şi cartea speranţelor tale. E cartea împăcării cu Dumnezeu. Psaltirea este o carte-miracol. Izbăvirea de vrăjmaşi este una dintre cererile dese ale Psaltirii. În popor există o vorbă: „Te pun la Psaltire!“ Adică voi citi Psaltirea, cu speranţa că Dumnezeu va lămuri lucrurile. Căci ea se citeşte cu umilinţă şi speranţă şi, după lectura ei, vine lămurirea şi se înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu.
Psaltirea se citeşte mult de către credincioşii ortodocşi. Psalmii sunt mângâietori. Îndeamnă la pocăinţă, ne fac mai buni, mai credincioşi, mai atenţi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Prin psalmi se cere iertarea păcatelor, se recunoaşte slăbiciunea firii omeneşti şi se cere întărire în lupta cu ispitele şi cu diavolul. Psalmii se citesc în orice zi a anului, dar mai ales la vreme de necaz şi de supărări şi, întotdeauna, credinciosul simte ajutorul lui Dumnezeu după citirea lor. Toţi psalmii sunt atât de potriviţi sufletului omenesc, încât par a fi rugăciunea inimii fiecăruia din cei care citesc.
În Filocalia volumul al IV-lea este o scriere care se numește „Despre Avva Filimon”. În această scriere despre Avva Filimon se spune între altele că Avva Filimon – care era un pustnic – a fost întrebat de ucenicul său: „Părinte, de ce dintre toate cărțile Scripturii cel mai mult se citește Psaltirea?”. Și Cuviosul a răspuns: „Frate, așa de mult mi s-au întipărit în minte gândurile din psalmi, încât parcă eu le-aș fi făcut, parcă de la mine ar fi pornit aceste gânduri”. Așa trebuie să ajungem și noi, să ne îmbogățim cu gândurile sfinte din dumnezeieștile slujbe, din dumnezeiasca Scriptură și să le avem totdeauna la îndemână, ca mintea noastră, care e ca o moară și macină ce bagi în moară, tot așa mintea noastră să primească numai gânduri bune și să aibă numai gânduri după voia lui Dumnezeu.
Sfântul Marcu Ascetul spune că: „În inima iubitoare de osteneală nu au putere gândurile cele rele, ci gândurile cele rele se sting așa cum se stinge focul în apă”. Spun părinții cei duhovnicești că: „Gândul cel rău la început este ca o furnică și dacă-l lași crește și se întărește și devine leu”, de aceea gândurile cele potrivnice se numesc furnică-leu. Furnică pentru că apare întâi ca o furnică care poate fi strivită între degete și dacă cresc și primesc putere prin patimi nu le mai poți înlătura nici cu multă osteneală. Toate pornesc de la gând, și cele bune și cele rele își au începutul în gând. Ridicările și căderile se fac în gând. Cheia vieții duhovnicești este disciplina minții, iar disciplinarea este rugăciunea de toată vremea.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 63-64)
