De-a lungul a două mii de ani, imaginea Lui a fost reprodusă mai mult decât oricare alta din istoria omenirii. Părul lung și castaniu, o barbă, o privire pătrunzătoare, haine albe… Această imagine este atât de universală încât și cei care nu au deschis niciodată Biblia o vor recunoaște. Dar de unde știm cum arăta Isus din Nazaret? Chiar știm?
Mozaic bizantin al Mântuitorului nostru Pantocrator, Catedrala din Cefalu, Sicilia, circa 1131.
Adevărul este că nu avem o singură descriere de-a lungul vieții a apariției lui Isus Hristos. Evangheliile, principalele surse de informare despre viața Sa, tac despre cum arăta El. Ei descriu cuvintele, acțiunile, miracolele Lui, dar nu înălțimea, culoarea ochilor sau forma nasului Lui. Pentru primii creștini acest lucru nu conta – credința lor se baza pe doctrină, nu pe aparență.
Deci, de unde a venit acea imagine foarte familiară?
Mântuitorul nu este făcut de mână, icoana Novgorod din secolul al XII-lea.
Dacă renunțăm la artă și ne întoarcem la știința istorică și arheologică, imaginea va fi complet diferită. Isus a fost un evreu născut în Galileea în secolul I d.Hr. Antropologii, după ce au studiat sute de cranii și au reconstruit aspectul bărbaților tipici din acea regiune și epocă, ne oferă o descriere complet diferită.
Cel mai probabil, era scund – aproximativ 160-165 cm, care era media pentru acea perioadă. Părul lung nu era practic pentru tâmplarul și meșterul care era. În plus, apostolul Pavel a scris în prima sa epistolă către Corinteni: „Nu vă învață natura însăși că, dacă unui om îi crește părul lung, este o rușine pentru el?” – care indică norma părului scurt acceptată în mediul evreiesc.
Pielea era cel mai probabil întunecată, iar ani de muncă fizică și rătăcire nu lăsau loc pentru plin. Mai simplu spus, în exterior, Isus nu s-a remarcat printre miile de contemporani săi. Profetul Isaia chiar a prezis că Mesia nu va avea „nici aparență, nici măreție”, astfel încât oamenii să creadă nu din cauza frumuseții exterioare, ci din cauza esenței interioare.
Primii creștini erau sub interdicție și persecuție, așa că era periculos pentru ei să-l înfățișeze pe Hristos în mod deschis. Imaginile timpurii găsite în catacombele romane erau simbolice: El era reprezentat ca Păstorul cel Bun (un tânăr cu un miel pe umeri), un pește (ichthys este acronim pentru „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”), un miel sau un pelican.
Când creștinismul a devenit o religie permisă și apoi de stat în secolul al IV-lea, a apărut întrebarea despre crearea unei imagini vizibile, de înțeles. Artiștii s-au confruntat cu o dilemă: cum să descrie pe cineva a cărui înfățișare reală nu o cunoștea nimeni? Răspunsul a fost găsit în teologie. Ei au început să creeze o imagine nu a lui Isus istoric, ci a lui Hristos – Dumnezeu-Omul, Regele și Mântuitorul ceresc. Pentru a face acest lucru, au folosit codurile vizuale deja existente ale Imperiului Roman…
Unul dintre cele mai vechi exemple este această pictură din catacombele Commodilla, sfârșitul secolului al IV-lea. O astfel de iconografie s-ar fi putut forma sub influența imaginilor filosofilor antici, care, conform tradiției, aveau barbă.
Hristos a fost înfățișat atât ca rege ceresc, cât și ca judecător (Pantocrator). S-a așezat pe un tron, îmbrăcat în haine de aur și violet – culorile puterii imperiale. El a fost, de asemenea, înfățișat ca asemănător cu înțelepții antici: într-o himation (manta), cu o carte sau sul în mâini, cu o față expresivă și calmă. De-a lungul timpului, aceste două imagini s-au contopit într-una singură, care a stat la baza canonului.
Hristos Pantocrator de la Mănăstirea Sinai este una dintre cele mai vechi icoane ale lui Hristos care a supraviețuit până în zilele noastre. Pictorul de icoane îmbină într-o singură persoană cele două naturi ale lui Hristos: divină și umană. Acest lucru este transmis cu măiestrie prin asimetria feței. Partea stângă (din punctul de vedere al privitorului, dreapta) pare mai severă: sprânceana este strâmbă, privirea pătrunzătoare, Evanghelia este în mână ca simbol al Judecătorului. Partea dreaptă este mai moale și mai plină de compasiune: trăsăturile sunt mai fine, ochii sunt mai triști.
Aceasta este imaginea unui Mântuitor milostiv. Aici canonul este deja pe deplin format: păr și barbă închise la culoare, despărțite în centru, o față alungită cu fruntea înaltă.
Hristos Pantocrator de la Mănăstirea Sinai.
Pictorii de icoane credeau că nu inventează o imagine, ci copiau un original miraculos. De aici vin ochi mari („ochiul atotvăzător”), o privire strictă asimetrică (cu un ochi Hristos judecă, cu celălalt are milă), un nas alungit și trăsături nobile. Acesta nu este un portret, ci un concept teologic.
Deci cum arăta cu adevărat Isus? Adevărul istoric și tradiția artistică oferă două răspunsuri diferite. Adevăratul Isus din Nazaret a fost un om al epocii și al pământului său – scurt, întunecat, cu părul scurt. Dar imaginea care s-a înrădăcinat în arta mondială – de la mozaicuri bizantine la picturile lui Da Vinci – nu este o încercare de reconstrucție istorică, ci un manifest teologic întruchipat în vopsea.
❗️ABONAȚI-VĂ LA CANAL PREMIUM PENTRU NUMAI 99₽ PE LUNĂ ❗️ Te așteaptă numere unice despre artiști celebri în formatul revistei online.
Dacă ți-a plăcut articolul, dă like și nu uita să te abonezi 🙂
Lucruri și mai interesante despre artă în limbaj simplu pe canalul bannedgram și tg. Și pentru studenții auditivi – podcasturi 🙂
Articolele mele care te-ar putea interesa:
