La 8 august 1676, într-o chilie mică a unei mănăstiri siciliene, s-a întâmplat ceva care i-a făcut pe cei mai puternici preoți să simtă frig între omoplați, pentru că tânăra călugăriță s-a trezit cu mâinile, fața și hainele pătate de cerneală, iar în fața ei zăcea un cearșaf acoperit cu simboluri de neînțeles, parcă nu ar fi creat de o mână umană. Martorii au spus mai târziu că pe foaie erau paisprezece rânduri, pline cu aproape cinci sute de caractere, și nimeni care trăia atunci nu putea prinde o singură silabă familiară, așa că scrisoarea a fost ascunsă cu grijă și timp de multe secole și-au amintit-o doar pe furiș, de parcă ar fi fost ceva periculos și interzis. Secolele au trecut, mănăstirile au schimbat starețe, lumea și-a schimbat granițele, dar scrisoarea a rămas necitită și abia în secolul XXI cercetătorii au îndrăznit să o încarce într-un software specializat de criptare găsit în colțurile întunecate ale internetului.
Cine a fost acea călugăriță și de ce povestea ei nu se încadrează în logica obișnuită?
Se numea Maria Crucifissa della Concecione, deși în lume era cunoscută sub numele de Isabella Tommasi, iar această fată dintr-o familie cu o istorie grea la vârsta de cincisprezece ani a mers de bunăvoie la mănăstirea Palma di Montechiaro din sudul Siciliei, sperând să găsească în tăcerea aspră a chiliei acel sprijin spiritual pe care nu-l putea găsi în lumea zgomotoasă. Când, la trei zile după acea trezire ciudată, surorile au găsit-o inconștientă pe podeaua de piatră, au observat urme de cerneală pe fața și mâinile ei, iar lângă ea stătea aceeași foaie de hârtie care stârnea anxietate în toată lumea, pentru că Isabella insista să nu scrie ea însăși textul, ci doar să devină dirijorul voinței altcuiva și că o voce căreia i se părea imposibil să i se reziste o voce. Contemporanii ei nu numai că au ascultat, dar au crezut-o, pentru că simbolurile de pe foaie nu aparțineau niciunei limbi cunoscute la acea vreme, iar stilul de scriere în sine era prea haotic, de parcă în el s-ar amesteca diferite epoci și culturi.
De ce nimeni nu a putut înțelege scrisul timp de aproape patru secole
Mulți criptografi, filologi și preoți pur și simplu curioși au încercat să dezlege limbajul mesajului misterios, dar toată lumea a ajuns într-o fundătură, deoarece foaia conținea elemente de scriere greacă veche, latină, caractere runice și chiar ceva care amintește de scrierea arabă, în timp ce unele dintre simboluri au fost create în mod clar de autoarea însăși, ca și cum ea nu ar fi încadrat într-un alfabet obișnuit. Documentul a fost considerat de nerezolvat și, pe măsură ce deceniile au trecut unul pe altul, scrisoarea s-a transformat într-un artefact de muzeu, căruia i s-a atribuit o semnificație aproape mistică, deoarece multe călugărițe au crezut atunci că este o dovadă a posesiunii fetei și, prin urmare, nu au îndrăznit nici măcar să o atingă fără rugăciune. În tot acest timp, textul a fost păstrat ca o relicvă, dar nu pentru citire, ci mai degrabă ca un sigiliu în spatele căruia s-a ascuns puterea extraterestră.
Cum au trecut oamenii de știință din secolul 21 prin ceața scrisului
O nouă etapă în soarta textului a început atunci când un grup de cercetători de la centrul Ludum din Catania, condus de Daniele Abate, a decis că este timpul să lăsăm temerile în trecut și să folosească tehnologiile pe care le are criptografiile moderne, așa că au găsit pe darknet-ul software care ar fi fost folosit cândva de serviciile de informații pentru a lucra cu cifruri deosebit de complexe. Oamenii de știință au încărcat programul cu alfabetele mai multor limbi antice, inclusiv greacă, latină, runica și arabă, crezând că autorul ar fi folosit inconștient elemente familiare și, în final, au obținut primele fragmente care se agață de sens. Decodificarea s-a dovedit a fi parțială și neuniformă, dar suficientă pentru a înțelege nervul emoțional al textului și mesajul general, care s-a dovedit a fi mult mai neașteptat decât orice legendă.
Ce a fost ascuns în interior și de ce decriptarea a stârnit controverse
Când cercetătorii au comparat frazele primite, li s-a prezentat un text care cu greu putea fi numit complet, dar conținea afirmații ciudate că Dumnezeu, Isus și Duhul Sfânt ar fi fost doar o povară care interferează cu libertatea muritorilor, precum și indicii că sistemul ceresc „nu funcționează” și nu salvează pe nimeni. Într-unul dintre fragmente se menționa Styx, un râu simbolic între lumi, care părea ca și cum autoarea se afla într-o stare aproape de transă sau confuzie și încerca să exprime imaginile haotice care fulgerau în mintea ei. Textul nu arăta ca o filozofie coerentă și semăna mai degrabă cu un flux de fraze blasfemiante și în același timp disperate care puteau fi generate fie de o criză interioară profundă, fie de sentimentul că cineva îi dictează cu adevărat cuvinte, iar ea le transfera doar mecanic pe hârtie.
Versiuni despre cine a fost adevăratul autor al mesajului
Prima și cea mai veche versiune rămâne cea exprimată de însăși călugărița, care susținea că scrisoarea a fost dictată de diavol, iar mulți contemporani au acceptat de bunăvoie această versiune, deoarece se încadra perfect în tabloul religios al secolului al XVII-lea, unde posesiunea era considerată o adevărată amenințare. O altă versiune sugerează că Isabella ar fi putut crea în mod deliberat un cod amestecând fragmente din diferite limbi pe care le-a studiat și propriile simboluri pentru a protesta împotriva regulilor stricte ale mănăstirii sau pentru a exprima sentimente care nu puteau fi rostite cu voce tare. Oamenii de știință din a treia școală cred că textul poate fi rezultatul unei tulburări psihice, poate schizofrenie sau un episod sever din spectrul bipolar, care este adesea însoțit de halucinații auditive și o afecțiune în care o persoană simte o influență externă asupra gândurilor sale.
De ce această poveste încă entuziasmează lumea modernă?
Istoria scrierii ne face să ne gândim la cât de ciudat și uneori dureros se intersectează religia, psihologia, cultura și analiza științifică, pentru că un document antic poate dezvălui o întreagă eră cu temerile, contradicțiile și încercările sale de a explica inexplicabilul. Acest caz arată că tehnologiile moderne, care au apărut aproape întâmplător și fructele unor evoluții dubioase, pot încă ajuta la înțelegerea evenimentelor care s-au îndepărtat de mult de noi în timp. Cu toate acestea, decodificarea nu a adus un sentiment de claritate, deoarece în spatele fiecărui fragment de text se află o persoană vie a secolului al XVII-lea, care s-a luptat nu cu răul abstract, ci cu propriile temeri, îndoieli și speranțe.
Personalitatea unei călugărițe – între credință și ruptură interioară
Dacă ți-o imaginezi pe tânăra Isabella Tommasi într-o chilie mănăstirească, poți simți ce ruptură interioară s-a ascuns în spatele înfățișării ei smerite, pentru că o fată care a părăsit lumea de dragul vieții spirituale se putea confrunta cu dezamăgiri dureroase sau presiuni mai puternice decât natura ei umană. În fiecare mișcare a condeiului cu care scria aceste semne ciudate, parcă ar exista o luptă între credință și îndoială, smerenie și nevoia de a exprima ceea ce sfâșie înăuntru. Poate că scrisoarea nu a fost o intervenție mistică pentru ea, ci o ultimă încercare de a elimina durerea și anxietatea care nu puteau fi exprimate într-un limbaj obișnuit.
Au trecut mai bine de trei secole și jumătate până când misticismul și criptografiile se întâlnesc în cele din urmă pentru a debloca cel puțin parțial sensul scrisorii, dar decriptarea a scos la iveală nu un răspuns, ci o nouă serie de întrebări, pentru că cuvintele călugăriței încă sună ca un ecou din adâncurile fricilor umane și ale crizei spirituale.
Și aici fiecare cititor are inevitabil un gând: este acesta cu adevărat un mesaj de la „spiritele rele” sau acesta este strigătul sufletului unei fete care a fost împinsă într-un colț de propriile experiențe?
Scrie ce crezi că se află cu adevărat în spatele acestei scrisori și asigură-te că te abonezi la canal pentru a nu rata povești noi din partea cea mai misterioasă a lumii.
