Sfânta Veronica, femeia care a șters fața însângerată a lui Iisus Hristos. Rugăciune pentru tămăduire de boli

Sfânta Veronica este pomenita de Biserica Ortodoxa pe 12 iulie, zi în care se mai sărbătorește și Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos.

Icoana Maicii Domnului numită “Prodromița” este una dintre icoanele făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos.

Potrivit unei vechi tradiții, Sfânta Veronica este femeia pe care Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat-o de curgerea sângelui după ce a aceasta a suferit din această cauză timp de 12 ani. Mai târziu, tot Veronica va fi aceea care va întinde Mantuitorului o maramă, spre a-și sterge chipul îndurerat, în drumul Lui spre Golgota.

Pe această pânză s-a imprimat chipul Mântuitorului, rămânând cunoscută în istorie ca Sfânta Mahramă – prima icoană a Mântuitorului, una nefăcută de o mână omenească.

Cine este Sfânta Veronica
NumeleVeronica este un nume compus din doua cuvinte, unul de origine latina („vera”, adica „adevarat”) si altul de origina greaca („eikon”, adica „icoana” sau „chip”). Prin alaturarea celor doua cuvinte se obtine un nume ce inseamna „Adevarata Icoana” sau „Adevaratul Chip”.

Acest nume trimite, in mod evident, la chipul Mantuitorului, imprimat pe mahrama sfintei, potrivit crestinortodox.ro

Sfânta Veronica s-a născut în localitatea Banias, cunoscută și sub denumirea de „Cezareea lui Filip”, în partea nordică a Țării Sfinte, potrivit crestinortodox.ro. Cezareea lui Filip se află la aproape 200 de kilometri mai la nord de Ierusalim și la 40 de kilometri de Marea Galile

Sfânta Veronica a fost tămăduită de Mântuitorul Iisus Hristos de o boală femeiască, după 12 ani de suferință.

Se spune că, atât în semn de mulțumire și slavă adusă lui Dumnezeu, cât și în semn de aducere aminte de binefacerea primită, Sfânta Veronica ar fi turnat o statuie de bronz ce-L reprezenta pe Mântuitor, ținând mâna unei femei îngenunchiate înaintea lui.

Sfânta ar fi așezat statuia în fața casei ei, iar la baza acesteia se spune că se afla o plantă ce oferea tămăduire de orice boală.

Ducând o viață sfântă, după multe nevoințe duhovniceșți, Sfânta Veronica a trecut la cele veşnice.

Rugăciunea care te scapă de boală
„Folositoare caldă câștigându-te pe ține, ne rugăm ție, noi, nevrednicii, și că ceea ce ai arătat chipul lui Iisus Hristos, dăruiește-ne să-L vedem și noi, în viață cea veșnică, ca să te cinstim și să-ți cântăm: Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

O, preamilostivă Sfânta Veronica, care te-ai învrednicit de minunea cea nespusă a primirii Sfintei Mahrame, primește acum și această rugăciune ce-ți aducem ție și aprinde întru noi flacăra iubirii de Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ca împreună cu tine să ne învrednicim a cânta în Împărăția lui Dumnezeu: Aliluia!”