Biblioteca Congresului, Divizia Geografie și Hărți, găzduiește o hartă a lumii creată de cartograful german Martin Waldseemüller în 1507. Pe ea, printre alte ținuturi, este indicată și Tartaria. Și acolo, pe teritoriul Tartariei, este înfățișat Noe. Nu un patriarh biblic abstract, ci o persoană concretă care a aterizat după potop. Potrivit Cărții Genezei, arca lui Noe a aterizat pe „Munții Ararat” – între Mările Negre și Caspice. Tartaria se află acolo pe harta lui Waldseemüller.
În descrierea hărții, Waldseemüller însuși indică faptul că acesta este exact Noe care a supraviețuit potopului.
O altă hartă, datată 1615, intitulată „Carta marina navigation Portugallen long voyages”, îl arată pe Noe în aceeași regiune. Textul de pe hartă spune: „Aici Noe, prinț al tătarilor (tătarilor) și împărat… al oamenilor înarmați, comandă și mișcă”. Numărul exact este neclar, dar sensul este clar: Noe apare nu ca un bătrân mitic, ci ca conducătorul teritoriului pe care îl numește Tartarie.
Potrivit celui de-al treilea volum al Encyclopædia Britannica, publicat la Edinburgh în 1771, Târtaria este o țară vastă în partea de nord a Asiei, mărginită la nord și la vest de Siberia. Se numește Marea Tartarie. Tătarii care trăiesc la sud de Moscovia și Siberia sunt astrahanii, circasienii, daghestanii, tătarii Kalmyk dintre Siberia și Marea Caspică, tătarii uzbeci și mogolii la nord de Persia și India și tătarii din Tibet la nord-vest de China. Tartaria era multi-religioasă și multiculturală. În 1652, conform hărților, ea controla America de Nord. Tartaria avea propriul ei steag, propriul guvern si propriul loc pe harti.
Noe a murit la 350 de ani după potop, la vârsta de 950. Cronologiile diferă. Conform calculelor lui James Ussher, inundația a avut loc în 2348 î.Hr. Conform altor versiuni – mai devreme sau mai târziu. Însă hărțile din secolele XVI și XVII îl plasează pe Noe într-un teritoriu care, la milenii după moartea sa, se numea încă Tartarie. Aceasta înseamnă că fie cartografii îl considerau pe Noe întemeietorul acestei țări, fie numele însuși „Tartaria” era pentru ei sinonim cu vechea casă ancestrală a omenirii, unde chivotul a navigat după potop.
Tartaria a fost o mare putere mondială care a existat în secolul al XIX-lea. Istoria oficială fie ascunde acest fapt, fie îl explică ca o desemnare accidentală a pământurilor locuite de triburile tătare. Dar hărțile lui Waldseemüller și 1615 nu lasă loc întâmplării. Noe în ei nu este un nomad, ci un prinț și împărat, un conducător de oameni înarmați, a căror putere se întinde pe teritorii vaste.
Dacă Noe în Tartarie nu este o greșeală, ci un indiciu că evenimentele biblice s-au desfășurat în ținuturile care mai târziu aveau să fie numite Marea Tătărie, atunci unde ar trebui să căutăm casa ancestrală a umanității? Și de ce hărțile din secolul al XVI-lea create în Europa îl înfățișează pe Noe nu în Mesopotamia, ci în inima Asiei, pe un teritoriu pe care știința modernă îl numește cu încăpățânare „spațiu gol” sau „periferie barbară”? Oare pentru că acest imperiu a fost distrus, iar istoria lui a fost rescrisă astfel încât tot ce a rămas din el să fie hărți și mențiuni vagi în enciclopedii pe care nimeni nu le retipărește?
