Uneori, lucruri ciudate pornesc de la o conversație obișnuită.
Stai in bucatarie cu cineva apropiat, discuta despre viata, munca, planuri. Cuvintele curg ușor, fără prea multă atenție la ceea ce se spune. Și apoi trec câteva zile – și dintr-o dată apare un sentiment ca și cum energia ar fi revărsat încet din interior.
Totul pare să fie la fel ca înainte. Aceiași oameni în jur, aceleași lucruri. Și totuși părea să devină mai liniștit și mai greu în interior.
Apar pierderi minore. Cheltuieli neașteptate. Certe pentru fleacuri. Oboseală ciudată care nu dispare nici după odihnă.
Uneori, în astfel de momente, îmi vine în minte o singură conversație. Și o frază spusă atunci în mod obișnuit.
Pe vremuri, vechii mentori din mănăstirile tibetane spuneau un lucru surprinzător de simplu: "Există cuvinte care acționează ca un ochi rău. Ele deschid ușa prin care scapă norocul, banii și vitalitatea".
Strămoșii noștri au tratat vorbirea diferit decât noi acum. Pentru ei cuvântul nu era o frază goală. A fost percepută ca acțiune. Ca un impuls care este trimis în lume și începe să funcționeze, chiar și atunci când persoana însuși a uitat de mult că a spus-o odată.
Dacă te gândești bine, fiecare cuvânt este într-adevăr ca o mică sămânță. Cade în solul vieții – și în timp încolțește. Uneori o floare. Uneori o buruiană.
Cuvintele rostite în stare de oboseală, resentimente sau autocompătimire sunt deosebit de periculoase. Sună aproape inofensiv, dar în interior poartă o putere specială – puterea de autodistrugere.
În tradiția tibetană, ei spuneau: "Înainte de a deschide gura, întreabă-te dacă aceste cuvinte vor aduce lumină sau întuneric. Pentru că orice cuvânt rostit este o ordine pentru Univers. Și dacă ordinea este distructivă, lumea o va îndeplini la fel de exact ca una creativă."
Există mai multe semne ale unor astfel de fraze. Sunt ușor de recunoscut dacă începi să asculți cu atenție propriul tău discurs.
Primul semn: cuvinte care te fac mai mic
Uneori, o persoană vorbește despre sine ca și cum și-ar fi refuzat dreptul la o viață bună în avans.
- "Nu sunt nimic special."
- „Nu am nevoie de multe.”
- „Da, voi trăi așa.”
La început pare că există modestie în aceste cuvinte. Chiar și ceva înțelepciune lumească. Dar treptat încep să lucreze diferit. Când o persoană se diminuează în mod regulat cu cuvinte, psihicul său se obișnuiește cu acest rol. Imaginea unei persoane care nu merită mai mult este fixată în interior.
Psihologul Carl Rogers a scris: „Modul în care o persoană vorbește despre sine devine treptat modul în care trăiește”.
De aceea, astfel de fraze se dovedesc adesea a fi blocuri tăcute pentru bani și oportunități. Lumea pare să le accepte ca instrucțiuni: această persoană nu are nevoie de multe. Și începe să acționeze în consecință.
Sunt cuvinte care sună a noblețe.
- — N-am nevoie.
- „Lasă-l pe altcineva.”
- — Mă voi descurca.
Uneori sunt spuse din politețe. Uneori din obișnuință. Dar dacă te asculți cu atenție, aceste fraze ascund adesea un amestec ciudat – teama de a lua mai mult și dorința de a arăta mai modest.
Psihologul Abraham Maslow a scris: „Omul se teme adesea de propria sa putere la fel de mult cât se teme de propria sa slăbiciune”.
Când o persoană refuză în mod regulat lucrurile bune – oportunități, bani, sprijin – el formează treptat o interdicție internă a abundenței. Și în timp, ușile care odată se puteau deschide cu ușurință încep să se închidă.
Al treilea semn: condamnarea averii altcuiva
Există fraze pe care mulți le spun aproape automat.
- „Navoroval”.
- „Sincer, nu poți câștiga astfel de bani.”
- „Toată lumea este atât de ghinionoasă.”
În aceste cuvinte se poate auzi adesea oboseala din nedreptatea vieții. Uneori este invidie, alteori este o încercare de a explica succesul altcuiva. Dar astfel de fraze au o particularitate. Când o persoană asociază în mod constant banii cu ceva murdar sau rușinos, psihicul său trage o concluzie simplă: bogăția este rea. Și tot ceea ce este perceput ca fiind rău în interior, subconștientul începe să se îndepărteze.
Filosoful Ayn Rand a spus odată: "Banii sunt doar un instrument. Ei te vor duce unde vrei, dar nu te vor înlocui la volan".
Cuvintele care disprețuiesc bogăția au tăiat treptat o persoană de propria șansă de a trăi o viață mai bună.
Al patrulea semn: promisiuni făcute în impuls
Uneori, emoțiile copleșesc. Cineva aproape de tine suferă, îți cere ajutor și în acest moment persoana spune:
- „Voi da totul pentru tine.”
- „Voi fi mereu acolo”.
- „Voi ajuta, indiferent ce s-ar întâmpla.”
Aceste cuvinte sună frumos. Au sinceritate și dorință de a sprijini.
Însă mentorii antici au avertizat: promisiunile făcute în emoții puternice creează un fel de contract energetic.
Psihologul Erich Fromm a scris: „Dragostea implică grijă, responsabilitate, respect și cunoaștere”.
Responsabilitatea include înțelegerea propriilor limite. Când o persoană promite prea multe, uneori, fără să știe, deschide un canal nesfârșit de întoarcere. Energia începe să curgă acolo unde nu mai este suficientă.
- „Vei fi pierdut fără mine.”
- — Sunt singurul care te poate ajuta.
Ei ascund o capcană ciudată. O persoană care rostește astfel de cuvinte fără să vrea își leagă soarta cu slăbiciunea altcuiva. Este ca și cum ar fi de acord să trăiască lângă problemă și să susțină existența acesteia.
Psihoterapeutul Viktor Frankl a spus: „Totul poate fi luat de la o persoană, cu excepția unui singur lucru – ultima libertate: de a-și alege atitudinea față de circumstanțe.”
Când unei alte persoane i se spune constant că nu poate face față fără ajutor, este lipsită de această libertate.
Și, în același timp, își iau o parte din propriile forțe.
Al șaselea semn: devalorizarea muncii tale
Uneori, o persoană completează multă muncă și apoi aruncă cu ușurință fraza:
- „Da, asta e o prostie.”
- „Nu este greu pentru mine.”
- — Fleacuri.
Pare modestie. Dar astfel de cuvinte au o latură ascunsă. Când o persoană își devalorizează eforturile, el obișnuiește treptat lumea din jurul său să-și trateze munca în același mod.
Scriitorul Oscar Wilde a spus odată: „Mulți oameni știu prețul a tot ce este în lume, dar aproape nimeni nu știe valoarea.”
Și dacă o persoană însuși nu vede valoarea afacerii sale, devine dificil pentru lume să o observe.
Al șaptelea semn: negarea forțelor proprii
Există expresii pe care oamenii le folosesc pentru a descrie succesul.
- "Am fost doar norocos."
- „S-a întâmplat cumva.”
- „S-a întâmplat întâmplător.”
Se pronunță ușor, uneori cu un zâmbet. Dar în acest moment o persoană renunță la puterea întâmplării.
Psihologul William James a scris: „Cea mai mare descoperire a generației mele este că o persoană își poate schimba viața schimbându-și atitudinea.”
Când o persoană își recunoaște rolul în succes, își întărește sursa interioară de energie. Când totul este anulat ca o întâmplare, această sursă dispare treptat.
O idee uimitoare se repetă în vechile manuscrise tibetane: cuvintele sunt ca firele din care o persoană își țese materialul vieții.
Fiecare frază adaugă un nou nod acestui desen. Uneori, modelul se dovedește ușor și ușor. Uneori dificil și confuz.
Filosoful Confucius spunea: „Atenția în cuvinte este primul pas către înțelepciune”.
Înțelepții au învățat o abilitate simplă: o pauză înainte de a răspunde. Trei respirații calme. Scurtă tăcere. Și numai atunci cuvintele.
În această pauză, iritația, mila, oboseala – tot ceea ce face ca vorbirea să fie distructivă – dispare adesea.
În tradiția tibetană exista un mic ritual de seară. Este uimitor de simplu.
Bărbatul a aprins o lumânare, a pus lângă el un vas cu apă curată și a spus în liniște: „Apă, ia tot ce nu este necesar, totul nu este al meu”.
După aceasta, palmele au fost coborâte în apă timp de câteva minute. În acest moment, mi-am imaginat tot ce părăsește corpul greu – iritație, cuvinte rostite în grabă, emoțiile altora.
Apoi apa era turnată în pământ sau într-un râu curgător.
Această practică m-a ajutat să închei ziua cu un sentiment de puritate interioară.
Cuvintele au o putere uimitoare. Cu o singură frază, o persoană se poate inspira la o nouă viață. Celălalt este să blochezi drumul către propriile tale oportunități. Prin urmare, uneori, cel mai înțelept răspuns este tăcerea. La momentul potrivit, protejează mai bine decât orice explicație.
A-ți proteja vorbirea este ca și cum ai proteja o sursă de apă în deșert. Multe depind de asta: energie, noroc, relații, chiar și starea de spirit de mâine.
Și dacă asculți cu atenție cuvintele pe care le spunem în fiecare zi, vei observa un lucru uimitor.
Ce altceva ai mai adauga? Distribuie in comentarii!
Prieteni, multumesc mult celor care susțin canalul cu donații! Acesta nu este doar suport, ci un semn că vă place canalul. Acest lucru vă oferă puterea de a crea conținut și mai util, interesant și de înaltă calitate pentru dvs.!
V-aș fi foarte recunoscător dacă vă place, pentru că ajută canalul să se dezvolte. Abonați-vă la canal, sunt multe lucruri utile aici!
