De ce irosim anii cei mai buni pregătindu-ne pentru o viață care nu mai începe niciodată
Anul acesta nu a fost cel mai bun, dar anul viitor va fi altfel. De îndată ce vei strânge suficienți bani, de îndată ce vei slăbi acele câteva kilograme, de îndată ce vei termina cursul acela, de îndată ce vei obține promovarea sau vei ieși din relația asta care te consumă. Atunci, în sfârșit, vei începe să trăiești cu adevărat. Îți spui această poveste de atât de mult timp încât a devenit fundalul sonor al întregii tale existențe. Dar dacă adevărul e mult mai dur? Dacă „atunci” este doar o iluzie confortabilă pe care o folosești ca să nu te confrunți cu prezentul?
Adevărul este că mulți dintre noi nu trăiesc, ci doar se antrenează pentru o viață viitoare. Ne petrecem decenii în vestiar, legându-ne șireturile, ajustându-ne echipamentul și revizuind tactici, în timp ce pe terenul de joc nu se află nimeni. Suntem campionii mondiali ai „pregătirii”. Strângem cărți pe care nu le citim, salvăm cursuri pe care nu le începem și facem planuri minuțioase pentru un viitor ideal, în timp ce zilele noastre reale – singurele pe care le avem – se scurg anoste, egale și silențioase într-o rutină de așteptare.
Această stare de amânare perpetuă nu este lene. Este o formă mult mai perfidă de auto-sabotaj, o anestezie psihologică pe care ne-o administrăm singuri pentru a nu simți frica de eșec sau de respingere. Cât timp te pregătești, ești în siguranță. Ești un potențial uriaș, o promisiune nerealizată, un geniu neînțeles care doar își așteaptă momentul. În secunda în care încerci cu adevărat, în care pui piciorul pe teren, devii vulnerabil. Poți să pierzi. Poți să descoperi că nu ești atât de bun pe cât sperai. Și, cel mai înfricoșător, poți descoperi că viața pe care o visai nu te face, de fapt, fericit.
Așa că preferăm să rămânem în această sală de așteptare călduță. Ne mințim că suntem ocupați, că facem progrese, doar pentru că bifăm sarcini mărunte și consumăm conținut despre cum să ne îmbunătățim. Dar acumularea de informație fără acțiune este doar o formă de divertisment intelectual. Este o masturbare mentală care ne dă iluzia mișcării, în timp ce noi batem pasul pe loc pe aceeași bucățică de pământ, an după an.
