La 1 noiembrie 1700, Madridul se afla sub o tăcere apăsătoare. În camerele întunecate ale Alcázarului, Regele Carol al II-lea al Spaniei, ultimul din ramura habsburgică, încetase din viață. Ceea ce a urmat nu a fost însă un simplu ritual de înmormântare, ci o sesiune de autopsie care a intrat în istorie ca fiind cea mai terifiantă consemnare medicală a secolului al XVIII-lea. Documentul oficial, semnat de medicii curții, descrie o stare biologică ce pare imposibilă în termeni fiziologici: trupul monarhului era complet deshidratat, iar organele sale interne păreau a fi fost mistuite de o forță invizibilă.
Medicii regali au notat cu stupefacție că, la deschiderea cavității abdominale, nu a curs nicio picătură de sânge. Nu a fost vorba de o eroare de procedură sau de o neglijență a chirurgilor, ci de o constatare clinică ce a fost sigilată imediat în arhivele statului. Raportul menționează că inima era „mică cât un bob de piper”, iar corpul, deși era cel al unui bărbat de doar 38 de ani, prezenta semnele unei degradări avansate, ca și cum suveranul ar fi trăit în interiorul unui proces de îmbătrânire accelerată și atrofie totală.
Istoricii moderni care au analizat acest raport sugerează că moștenirea genetică a Habsburgilor, marcată de secole de consangvinizare extremă, a atins la Carol al II-lea un punct de ruptură biologică. Însă, pentru contemporanii săi, acest fenomen a fost interpretat ca un semn divin sau o blestemare. „Regele era o colecție de oase și piele, un om care s-a stins înainte ca viața să-l părăsească cu adevărat”, scria ambasadorul francez într-o scrisoare secretă către Ludovic al XIV-lea, subliniind faptul că monarhul spaniol era deja „mort pe dinăuntru” cu luni înainte de deces.
Studiile recente asupra arborelui genealogic al dinastiei relevă că suveranul suferea de o combinație rară de afecțiuni, printre care hidrocefalia și deficiențe hormonale severe. Totuși, absența sângelui observată în 1700 rămâne punctul central al misterului. Unii cercetători speculează că starea de stres metabolic cronic, combinată cu regimurile alimentare precare și administrarea constantă a unor leacuri „miraculoase” pe bază de metale grele, ar fi dus la o coagulare intravasculară diseminată, transformând lichidele vitale în ceva ce medicii de atunci nu au putut identifica.
Această autopsie nu a fost doar o simplă examinare a unui corp regal, ci a marcat sfârșitul unei ere. Dispariția lui Carol al II-lea, „Regele Fermecat”, a lăsat în urmă un tron gol și o Spanie care se simțea ca trupul monarhului său: secătuită de resurse, vlăguită de războaie și părăsită de vigoarea secolelor trecute. Documentul original, păstrat în Arhivele Generale din Simancas, rămâne o mărturie crudă despre cum puterea absolută poate să-și devoreze propriul posesor.
