Ai sters mesajul ala de trei ori inainte sa-l trimiti, intrebandu-te daca nu cumva pari prea insistent, prea rece, prea tu. Ai zambit fortat la o cina plictisitoare doar ca sa nu strici atmosfera, in timp ce in stomacul tau se dadea o lupta grea intre a pleca si a ramane prizonierul unei politeti care te sufoca.
Te prefaci ca esti imun la parerile celorlalti, insa intreaga ta zi se clatina sau se inalta in functie de cat de aprobator a dat cineva din cap sau de cat de repede a venit un like pe ecran. Nu cauti conexiune, cauti o confirmare ca existi.
Neuro-somatic, corpul tau nu minte niciodata. Nodul ala din gat pe care il simti cand cineva iti critica munca sau cand partenerul tace mai mult decat ti-ai dori nu este o simpla emotie trecatoare. Este sistemul tau nervos care se intoarce in copilarie, la momentul in care ai invatat ca iubirea nu este un drept, ci o recompensa pentru conformism. Ai sacrificat autenticitatea ta bruta pentru a obtine atasamentul de care aveai nevoie pentru a supravietui.
Acum, ca adult, continui sa joci acelasi rol intr-o piesa in care nimeni nu te-a obligat sa ramai pe scena. Validarea este anestezicul pe care il folosesti ca sa nu simti golul unei identitati pe care ti-a fost frica sa o construiesti singur. Cand ceri parerea tuturor inainte de a lua o decizie, nu esti precaut; esti ingrozit. Esti ingrozit ca, daca alegi pe cont propriu si gresesti, nu vei avea pe cine sa dai vina pentru esec.
Aceasta foame cronica de aprobare este o forma de abandon de sine. In timp ce tu culegi firimiturile de atentie de la oameni care abia daca te observa cu adevarat, partea din tine care chiar conteaza — cea care are nevoi reale, limite sanatoase si dorinte proprii — se atrofiaza. Nu esti dependent de altii pentru ca esti bun; esti dependent pentru ca ti-e frica sa fii singur cu tine insuti intr-o camera fara oglinzi.
Daca maine ar disparea tot publicul care te priveste, ai mai avea vreun motiv sa te trezesti din pat? Daca nu ai mai primi nicio validare externa, ai sti cine esti sau ai fi doar o succesiune de reflexe menite sa placa unor oameni pe care, in adancul sufletului, nici macar nu ii respecti?
Inceteaza sa mai ceri permisiunea de a ocupa spatiul care iti apartine prin simplul fapt ca respiri. Adevaratul curaj nu este sa fii aplaudat pentru ce faci, ci sa fii capabil sa alegi calea ta chiar si atunci cand toata lumea asteapta sa esuezi. Singuratatea este pretul pe care il platesti pentru libertatea de a fi real. Cat de mult esti dispus sa pierzi pentru a te regasi?
