Istoria Rusiei a fost mereu scrisă cu cerneală și sânge, dar puține episoade sunt la fel de tulburătoare precum ultimele zile ale lui Ivan al IV-lea, cunoscut în istoriografie drept „cel Groaznic”. În timp ce cronicile oficiale ale epocii, influențate de curtea moscovită, au atribuit moartea sa bruscă din martie 1584 unei boli subite și epuizării fizice, cercetările medico-legale moderne au dezvăluit un secret mult mai întunecat. Analizele spectrometrice efectuate asupra rămășițelor monarhului au detectat o prezență copleșitoare a arsenicului, depășind de 1.000 de ori limita admisă pentru un organism viu.
„Țarul suferea de o paranoia care îi dicta fiecare mișcare, dar a fost exact această neîncredere care i-a pecetluit soarta,” notează experții care au analizat dosarul de deshumare din Catedrala Arhanghelului din Moscova. Ivan trăia cu spaima constantă că va fi eliminat de boierii săi, astfel că își petrecea timpul înconjurat de astrologi, vraci și „degustători” de otravă. Totuși, paradoxul istoric este sfâșietor: cel care se temea cel mai mult de otravă a fost, cel mai probabil, victima unei acumulări lente, dar fatale, de substanțe chimice toxice administrate constant.
Medicii regali ai secolului al XVI-lea, adesea veniți din Occident, foloseau arsenicul în doze terapeutice pentru a trata sifilisul și alte afecțiuni cutanate. Însă, nivelul detectat în oasele lui Ivan sugerează mai mult decât un tratament medical neglijent. „Concentrația de arsenic este atât de masivă, încât nu poate fi explicată doar prin medicamentele vremii,” explică biochimiștii implicați în studiul de caz. Această descoperire sprijină ipoteza unei conspirații de palat în care inamicii săi, obosiți de teroarea instituită de Opricinina, au decis să pună capăt domniei sale printr-o metodă care imita o boală naturală.
Mai mult, Ivan a suferit în ultimii ani de viață de o formă severă de osteofitoză, care îi făcea mișcările extrem de dureroase. Arsenicul, administrat în doze mici și regulate, ar fi putut fi mascat în vinurile sale scumpe sau în leacurile preparate de medicii săi personali, care erau la rândul lor supuși unei presiuni psihologice imense. „A murit într-o stare de delir, bântuit de fantomele fiului său pe care îl ucisese într-un acces de furie, în timp ce otrava îi devora sistemul nervos,” scrie cronicarul englez Jerome Horsey, care a fost martor la ultimele zile ale țarului. Această mărturie coincide perfect cu simptomele clinice ale otrăvirii cronice cu arsenic: confuzie mentală, convulsii și eșecul organelor interne.
Dacă adevărul este că Ivan cel Groaznic a fost otrăvit metodic de anturajul său, atunci crima a fost perfectă. Timp de secole, moartea sa a fost văzută ca o pedeapsă divină pentru păcatele sale. Astăzi, știința ne oferă o perspectivă mult mai prozaică și mai brutală: un monarh absolut, distrus de propria sa cruzime, eliminat prin aceeași armă pe care o temea cel mai mult. Analiza biochimică rămâne, astfel, ultima mare tribună în care un monarh care nu dădea socoteală nimănui este în final obligat să dezvăluie cauza reală a prăbușirii sale.
