**Lukașenko avertizează Republica Moldova împotriva „distrugerii” și se opune unirii cu România, într-un discurs cu puternice accente propagandistice pro-ruse**
Minskul a devenit, marți, scena unui nou episod al retoricii Kremlinului, orchestrat de președintele belarus Alexandr Lukașenko. Într-o întâlnire cu fostul președinte moldovean Igor Dodon, aflat în vizită la Minsk, liderul de la Minsk a lansat un avertisment voalat Republicii Moldova, îndemnându-l pe Dodon să nu permită „distrugerea” țării și exprimându-și temerea față de o eventuală unire cu România. Declarațiile vin în contextul unei presiuni crescânde a Rusiei asupra Chișinăului și a unei propagande intensificate menite să submineze parcursul european al Republicii Moldova.
Lukașenko, considerat ultimul dictator al Europei și un aliat fervent al Moscovei, a reluat teze pro-ruse binecunoscute, punând accent pe suveranitatea Republicii Moldova, dar într-un mod care sugerează că această suveranitate ar fi amenințată de o apropiere de Occident, și în special de România. Paradoxal, în același discurs, liderul belarus a pledat vehement pentru menținerea și consolidarea legăturilor Chișinăului cu Rusia, ignorând agresiunea nejustificată a Moscovei împotriva Ucrainei, țară vecină cu Republica Moldova, și consecințele acesteia asupra securității regionale.
Un aspect notabil al declarațiilor lui Lukașenko a fost descrierea României ca o țară „cu foarte multe perspective și dezvoltată”. Această apreciere pozitivă, deși surprinzătoare venind de la un lider cu o retorică anti-occidentală constantă, a fost imediat urmată de o avertizare privind unirea cu Republica Moldova, pe care a considerat-o o „umilire” a poporului moldovenesc. Această juxtapunere subliniază o strategie de divizare: pe de o parte, se recunoaște succesul României, dar pe de altă parte, se încearcă inocularea fricii și a resentimentului față de o potențială unificare, prezentată ca o pierdere a identității naționale moldovenești.
Discursul lui Lukașenko nu este întâmplător și se încadrează într-o campanie mai amplă de influență a Rusiei în Republica Moldova. Moscova, prin intermediul aliaților săi regionali și a partidelor pro-ruse din Chișinău, încearcă să destabilizeze guvernul pro-european al Maiei Sandu și să împiedice integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Igor Dodon, fost președinte și lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, este cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse și pentru opoziția fermă față de orice inițiativă de apropiere de România sau de Occident. Vizita sa la Minsk și întâlnirea cu Lukașenko pot fi interpretate ca o coordonare a strategiilor de influență în regiune, menite să contracareze aspirațiile europene ale Chișinăului.
Contextul regional este crucial. De la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, Republica Moldova s-a confruntat cu multiple provocări, de la criza energetică și inflație, la amenințări hibride și încercări de destabilizare. Guvernul de la Chișinău a acuzat în repetate rânduri Rusia de ingerințe în afacerile interne și de susținerea unor mișcări de protest menite să răstoarne ordinea constituțională. În acest peisaj tensionat, declarațiile lui Lukașenko servesc la amplificarea narațiunilor Kremlinului, alimentând temerile legate de o presupusă pierdere a suveranității în cazul unei apropieri de Occident și, în același timp, promovând ideea unei „salvări” prin menținerea legăturilor cu Rusia.
Deși unirea cu România este un subiect sensibil și complex în Republica Moldova, cu susținători și opozanți deopotrivă, retorica lui Lukașenko o prezintă exclusiv într-o lumină negativă, ca pe o „umilire”. Această abordare ignoră dezbaterile interne din societatea moldovenească și dreptul suveran al unui stat de a-și alege propriul drum. Prin apelul la „poporul moldovenesc nu trebuie umilit”, Lukașenko încearcă să galvanizeze sentimente naționaliste și să creeze o falie între cetățenii Republicii Moldova și aspirațiile lor europene, sugerând că acestea ar fi dictate din exterior.
În concluzie, discursul lui Alexandr Lukașenko nu este doar o simplă declarație, ci o piesă într-un puzzle geopolitic mai amplu, prin care Rusia și aliații săi încearcă să-și mențină influența în spațiul post-sovietic. Prin intermediul unor figuri precum Igor Dodon, mesajele propagandistice sunt propagate, având ca scop final deturnarea Republicii Moldova de la parcursul său european și menținerea acesteia în sfera de influență a Moscovei.
