Așa că cineva să fie zgomotos nu este un semn bun. Câți oameni fac zgomot pentru a fi observați!
Vorbesc zgomotos, râd zgomotos, intră nechibzuit într-o cameră când toți ceilalți sunt deja pe locurile lor, trântesc ușile, se împiedică de obiecte sau le răstoarnă doar pentru a atrage atenția celorlalți.
A face zgomot este pentru ei un mod de a se afirma, un mod de a arăta că sunt acolo.
Așa că trebuie să învețe că butoaiele goale sunt cele care fac cel mai mult zgomot: da, le înțelegem imediat prezența! Într-adevăr, câți oameni sunt ca butoaiele goale: merg peste tot făcând un zgomot asurzitor care le dezvăluie inadecvarea și mediocritatea.
Observ oamenii și comportamentul lor îmi dezvăluie imediat cultura, caracterul, temperamentul și gradul lor de dezvoltare.
Totul este clar prin felul în care se prezintă și vorbesc. Unii vorbesc de parcă ar vrea să acopere, să ascundă ceva, de parcă ar bănui că tăcerea poate dezvălui exact ceea ce vor să ascundă.
Înainte să-i cunoști bine, ei trebuie să-ți spună imediat o grămadă de povești pentru a-ți impune o idee despre ei înșiși, despre alții sau despre evenimente. Veți spune: „Dar ei vorbesc pentru a se cunoaște”
Ok, de acord, dar pentru ca oamenii să se cunoască, uneori, tăcerea vorbește mai tare decât cuvintele. Da, dacă locuiesc împreună câteva minute în tăcere, se cunosc mai bine decât printr-o vorbărie lungă și inutilă.
Zgomotul îl menține pe om în regiunile psihice inferioare. Îl împiedică să intre în acea lume eterică în care mișcarea devine mai ușoară, să vadă lucrurile mai clar și să gândească mai creativ. Desigur, zgomotul este expresia vieții, dar nu a nivelurilor superioare.
Mai degrabă, dezvăluie o imperfecțiune în structura sau funcția ființelor și obiectelor. Când o mașină sau un dispozitiv începe să funcționeze defectuos, face mult zgomot.
Iar faptul că producătorii au din ce în ce mai multă grijă să facă dispozitive silențioase se datorează faptului că cunosc perfectiunea foarte bine.
Durerea este un zgomot care ne avertizează că unul dintre organele noastre începe să se rupă. În interiorul unui corp sănătos organele sunt tăcute. Desigur, din moment ce sunt în viață, se exprimă, dar în tăcere.
Liniștea este semnul că totul funcționează corect în organism. Din momentul în care ceva începe să scârțâie, ai grijă! acesta este anunțul unei boli.
Tăcerea este limbajul perfecțiunii, în timp ce zgomotul este expresia unui defect, a unei anomalii sau a unei vieți care este încă în dezordine și anarhie și care trebuie stăpânită și procesată.
De exemplu, copiii sunt zgomotoși pentru că sunt plini de energie și vitalitate. În schimb, bătrânii tac. Veți spune: „Desigur, este clar, bătrânii iubesc tăcerea pentru că au mai puțină forță și zgomotul îi deranjează”.
Acest lucru este oarecum adevărat, dar este posibil să fi existat o anumită dezvoltare în interiorul lor, așa că acum spiritul lor este cel care îi îndeamnă să intre în tăcere. Pentru a-și trece în revistă viața, pentru a gândi, pentru a învăța din ea, au nevoie de această liniște în care se desfășoară întreaga muncă de detașare, de realizare, de sinteză.
Căutarea tăcerii este un proces interior care conduce ființele către lumină și înțelegerea adevărată a lucrurilor.
