Declarația premierului demis Ilie Bolojan, lider marcant al Partidului Național Liberal (PNL), conform căreia sesizarea depusă de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu (PSD), la Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu Ordonanța de Urgență (OUG) privind Programul SAFE este o „acțiune de imagine”, deschide o fereastră către complexitatea și tensiunile actuale din peisajul politic românesc. Această afirmație nu este doar o simplă critică, ci reflectă o strategie politică mai amplă și o interpretare a evenimentelor recente.
Contextul în care apare această declarație este unul de profundă instabilitate guvernamentală. Guvernul condus de PNL, din care făcea parte și Ilie Bolojan, a fost demis printr-o moțiune de cenzură inițiată de PSD și susținută de alte forțe politice. În acest scenariu, orice acțiune a opoziției, în special a PSD, este privită prin prisma luptei pentru putere și a campaniei electorale anticipate. Bolojan sugerează că PSD, după ce a provocat căderea executivului, continuă să genereze „gălăgie politică”, o tactică menită să mențină subiectul în atenția publică și să capitalizeze electoral pe fondul incertitudinii.
Programul SAFE, acronim pentru Sprijin pentru Acoperirea Facturilor Energetice, este o inițiativă guvernamentală menită să atenueze impactul creșterii prețurilor la energie asupra populației și economiei. OUG-ul aferent acestui program a fost emis de guvernul demis, iar contestarea sa la CCR de către PSD, prin vocea lui Sorin Grindeanu, este percepută de PNL ca o încercare de a bloca sau de a întârzia implementarea unei măsuri sociale importante, cu potențial de a genera beneficii pentru cetățeni. Această mișcare a PSD ar putea fi interpretată ca o încercare de a submina credibilitatea fostului guvern și de a-și asuma ulterior meritul pentru o eventuală soluționare a crizei energetice, sau, dimpotrivă, de a bloca o măsură pe care o consideră ineficientă sau neconstituțională.
Analiza lui Bolojan se concentrează pe ideea că sesizarea la CCR nu are o bază juridică solidă, ci este mai degrabă un instrument de PR politic. Curtea Constituțională este, prin definiție, garantul supremației Constituției, iar rolul său este de a verifica conformitatea actelor normative cu legea fundamentală. O sesizare la CCR ar trebui să invoce argumente serioase de neconstituționalitate, nu simple disensiuni politice. Dacă, așa cum sugerează Bolojan, argumentele PSD sunt slabe sau inexistente, atunci acțiunea este într-adevăr o „acțiune de imagine”, menită să creeze impresia unei opoziții vigilente și responsabile, chiar dacă în realitate ar putea doar să prelungească incertitudinea legislativă.
Mai mult, o astfel de sesizare, indiferent de deznodământul său, are un impact direct asupra calendarului legislativ și asupra implementării politicilor publice. Blocarea sau întârzierea unui program precum SAFE, într-o perioadă de criză energetică, poate avea consecințe economice și sociale semnificative. Aceasta adaugă un strat de complexitate la acuzația de „gălăgie politică”, transformând-o într-o critică a iresponsabilității politice.
În concluzie, declarația lui Ilie Bolojan nu este doar o simplă replică la adresa PSD, ci o radiografie a tacticilor politice actuale, în care instrumentele instituționale, precum CCR, pot fi percepute ca fiind folosite în scopuri electorale. Ea subliniază tensiunile dintre partide, lupta pentru narativul public și modul în care criza guvernamentală se reflectă în fiecare acțiune și reacție a actorilor politici. Rămâne de văzut dacă CCR va valida sau nu argumentele PSD, dar, indiferent de decizie, episodul va rămâne un exemplu al modului în care politica românească jonglează cu legalitatea și imaginea publică în perioade de criză.
