Presiunile exercitate de Rusia asupra Armeniei, concretizate prin amenințări directe privind suspendarea acordurilor energetice, marchează o escaladare semnificativă în relațiile dintre cele două state și subliniază tensiunile geopolitice tot mai accentuate din Caucazul de Sud. Kremlinul a transmis un avertisment clar Erevanului: orice pas decisiv spre Uniunea Europeană ar putea avea consecințe economice severe, în special în sectorul vital al gazelor și produselor petroliere.
Această amenințare nu este una izolată, ci se înscrie într-un tipar mai larg de acțiuni ale Rusiei menite să descurajeze statele din sfera sa tradițională de influență să se apropie de blocul occidental. Pentru Armenia, dependența energetică de Rusia este aproape totală. Gazul natural, esențial pentru încălzire și industrie, provine în proporție covârșitoare din Rusia, transportat prin Georgia. De asemenea, produsele petroliere, inclusiv combustibilii, sunt în mare parte importate din Federația Rusă sau prin intermediul companiilor rusești. O întrerupere a acestor livrări ar paraliza economia armeană și ar genera o criză umanitară, mai ales în lunile reci.
Contextul actual al acestei presiuni este complex. Pe de o parte, Armenia se simte din ce în ce mai abandonată de aliatul său tradițional, Rusia, în special după conflictul din Nagorno-Karabah din 2020 și ofensiva rapidă a Azerbaidjanului din septembrie 2023, care a dus la exodul armenilor din regiune. Percepția în Erevan este că Rusia, ocupată cu războiul din Ucraina și având interese strategice și economice cu Azerbaidjanul și Turcia, nu a intervenit eficient pentru a proteja interesele armene. Această deziluzie a alimentat o reorientare strategică a Armeniei, care caută acum parteneri de securitate și economici alternativi, inclusiv în Europa și Statele Unite.
Guvernul prim-ministrului Nikol Pașinian a exprimat deschis dorința de a diversifica relațiile externe ale țării și de a explora noi căi de dezvoltare. Declarațiile recente privind o posibilă candidatură la aderarea la Uniunea Europeană, deși încă la un stadiu incipient și exploratoriu, au fost interpretate de Moscova ca o sfidare directă. Rusia consideră Caucazul de Sud ca pe o zonă de influență vitală pentru securitatea sa și privește cu ostilitate orice extindere a influenței UE sau NATO în această regiune.
Amenințarea cu tăierea gazului nu este doar o tactică de intimidare economică, ci și un mesaj politic puternic. Ea reamintește Armeniei de vulnerabilitatea sa strategică și de costurile potențiale ale unei reorientări geopolitice. Moscova a folosit în trecut tactici similare împotriva altor state din vecinătatea sa, cum ar fi Ucraina sau Republica Moldova, pentru a le descuraja de la integrarea europeană sau euro-atlantică.
Pe termen scurt, Armenia se află într-o poziție delicată. Orice decizie de a ignora avertismentele Rusiei ar putea avea consecințe imediate și devastatoare. Pe de altă parte, cedarea în fața presiunilor ar submina suveranitatea țării și ar bloca aspirațiile sale de integrare europeană. Soluția pe termen lung pentru Erevan ar implica o diversificare masivă a surselor de energie și a partenerilor comerciali, o sarcină extrem de dificilă și costisitoare, având în vedere geografia și infrastructura actuală.
Comunitatea internațională, în special Uniunea Europeană, urmărește cu atenție această situație. Bruxelles-ul a oferit Armeniei sprijin financiar și tehnic, dar capacitatea sa de a contrabalansa presiunile rusești în sectorul energetic este limitată, mai ales în contextul dependenței energetice a Europei însăși de gazul rusesc, deși diminuată semnificativ după invazia Ucrainei. Această confruntare evidențiază lupta continuă pentru influență în Caucazul de Sud și dilemele cu care se confruntă statele mici, prinse între ambițiile geopolitice ale marilor puteri.
