Categories: Articole NoiPostari

Iată ce alimente e indicat să consumi și să eviți vara

“Micul dejun poate fi format din cereale și fructe sau lactate semi-degresate, legume de sezon și pâine cu secară sau, pur și simplu, fructe de sezon.

La prânz se pot consuma pește și lactate sau leguminoase (năut, fasole, linte). Salatele trebuie să fie și ele la îndemână, si legumele, care pot fi preparate pe grătar. Supele reci sau ciorbele de legume pot fi și ele parte din meniul unui prânz de vară”, a declarat pentru Agerpres nutriționistul Lygia Alexandrescu.

Potrivit acesteia, cina poate să conțină salate, brânzeturi mai puțin sărate, lactate fermentate, mâncăruri pe bază de pește și legume.

“Peștele trebuie ales cu mare grijă pentru că este un aliment foarte perisabil și care produce toxiinfecții alimentare severe.

Salatele nu trebuie să fie singura forma de glucide și fibre prezente la masă. Cartofii în coaja (pentru a reține fibrele după gătire), ciupercile, dovleceii, vinetele, chiar și roșiile pot fi la fel de bine preparate pe grătar iar gustul lor este unic”, sfătuiește nutriționistul.

Alimentele cu efect răcoritor care trebuie să existe pe masa noastră în această perioadă caniculară sunt zarzavaturile cu frunze verzi (spanacul, salata verde, varza), legumele care au un conținut scăzut de amidon (fasolea verde și galbena, conopida, broccoli, dovleceii, ciupercile, castraveții) și, nu în ultimul rând, fructele proaspete de sezon (în special pepenele).

Potrivit Lygiei Alexandrescu, în același timp, când temperaturile de afară sunt crescute este indicat să se evite consumul anumitor alimente care scad nivelul energetic al organismului și obliga organele interne să lucreze suplimentar pentru a reasigura echilibrul organismului.

Printre aceste alimente se număra: nucile, carnea, ouăle și chiar semințele și cerealele integrale.

Mulțumim pentru vizionare! ♥

Recent Posts

3 produse care îmbunătățesc funcția ficatului și blochează angiogeneza celulelor …, dar puțini oameni le folosesc

Vara este aici și în curând vei putea adăuga o mulțime de fructe și legume…

1 month ago

2 alimente simple care reduc inflamația în organism, dar aproape nimeni nu știe despre ele

Inflamația cronică este un declanșator care inițiază dezvoltarea multor boli în corpul nostru. Acest lucru…

1 month ago

Adevărul teribil despre miere, despre care nu se vorbește și aproape nimeni nu știe. Toată lumea ar trebui să știe despre asta

Mierea este considerată un produs sănătos. Este folosit ca ingredient în multe rețete de medicină…

1 month ago

Pericolul ciulinului de lapte pentru ficat despre care nimeni nu stie. Nici măcar medicii nu vorbesc despre asta

De fiecare dată când deschid niște site-uri în care sunt menționate întâmplător sau direct diverse…

1 month ago

Produse care reduc riscul de și ateroscleroză cu 57% și costă câțiva bănuți

În acest articol veți afla despre un produs ieftin disponibil pentru toată lumea, care are…

1 month ago

De ce laptele provoacă durere în pancreas? 3 produse lactate care sunt benefice pentru pancreatita cronică. Experiența mea personală

În rândul nutriționiștilor există întotdeauna controverse cu privire la produsele lactate, mai ales în contextul…

1 month ago