Categories: Postari

Ești răgușit? Iată remediile care te ajută garantat

Răguşit

Frigul, umezeala, o răceală mai puternică, fumatul sau praful sunt doar o parte dintre factorii declanşatori ai răguşelii.

Din momentul în care începi să simţi că-ţi pierzi vocea, este bine să încerci să vorbeşti cât mai puţin, să nu mai fumezi (în cazul în care eşti fumătoare) şi să foloseşti unul dintre următoarele remedii recomandate de noi pentru ca vocea să-ţi revină cât mai repede la normal.

Gălbenuş de ou : Cel mai cunoscut remediu împotriva răguşelii este gălbenuşul de ou. Acesta se prepară în felul următor: freacă bine două gălbenuşuri cu patru linguriţe de miere, până când se formează o spumă, după care pune totul într-o cană de 200 ml cu lapte fierbinte şi amestecă bine. Se bea înainte să se răcească.

Unt : Un alt tratament care se bazează pe lapte este următorul: în 200 ml de lapte fierbinte topeşte 20 g de unt proaspăt. Adaugă o linguriţă de miere şi bea-l cât e cald. Dacă se răceşte nu mai are acelaşi efect.

Ridiche neagră : Amestecă 100 ml suc de ridiche neagră cu 3 linguriţe de miere şi ia câte două linguri de lichid, de trei ori pe zi. Restul amestecului păstrează-l la frigider până a doua zi. Ai grijă însă să-l scoţi la timp de la rece, cu minimum o jumătate de oră înainte de a reîncepe tratamentul.

Ceai de soc : Foarte eficient împotriva răguşelii este şi ceaiul de soc. Poţi prepara o infuzie cu 2 pliculeţe de ceai de soc la 150 ml de apă clocotită. Lasă la infuzat timp de 5 minute, după care adaugă o linguriţă de miere, iar apoi bea-l cald, treptat, cu linguriţa.

Lămâie : Ceaiul de lămâie este foarte bun în combaterea răguşelii. Se pune 1-2 pliculeţe de ceai la 200 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 minute, după care se adaugă două linguriţe cu miere. Se bea călduţ pentru a avea efectul dorit.

Hrean : Stoarce cu ajutorul storcătorului 2-3 rădăcini de hrean. Sucul obţinut amestecă-l cu 3 linguriţe de miere până se formează un sirop. Pentru a te trata ia câte 2 linguri de sirop pe zi.

Flori de tei : Fierbe două linguri de flori de tei în 300 ml de lapte, până când scade laptele la jumătate, după care opreşte focul, acoperă vasul şi lasă-l până când se răceşte. Apoi strecoară laptele, încălzeşte-l şi bea-l îndulcit cu o linguriţă de miere.

Frunze de dafin : Pune 10 frunze de dafin în 200 ml apă clocotită. Lasă-le la infuzat, după care fă gargară. Tratamentul este mai eficient dacă îl repeţi de trei ori pe zi.

Cimbru : Infuzia cu cimbru îţi poate reda vocea. Pune 12 linguriţe cu cimbru la o cană de 200 de ml cu apă clocotită. Lasă la infuzat timp de 10 minute, după care adaugă-i două linguriţe de miere.

Ţelină : Fierbe 40 g de frunze de ţelină într-un litru de apă. Lasă timp de 10 minute la infuzat după care strecoară-l şi bea câte o cană pe zi, timp de 3 zile.

Cartof : Cataplasmele cu cartof crud sunt un alt remediu eficient şi foarte cunoscut. Rade un cartof crud şi stropeşte-l apoi cu puţin oţet, după care pune-l într-o compresă care trebuie aplicată pe gât. De preferat este să-ţi faci seara acest tratament pentru a-l lăsa să acţioneze pe tot parcursul nopţii.

Nu multă lume ştie de acest amestec minunat de substanţe şi vitamine care salvează gâtul de la o zi de coşmar şi tuse seacă:

Amestecă un gălbenuş de ou cu lapte călduţ (dacă este prea fierbinte laptele, oul se coagulează) şi două linguri de miere. Freacă bine şi adaugă lapte treptat, până umpli o cană obişnuită. Adaugă un strop de cacao pentru un gust mai bun şi puţină vitalitate şi consumă imediat.

Evită când eşti răguşit:

  • să nu mănânci piperat
  • să nu bei acidulat
  • să nu consumi alcool
  • să nu te expui mediilor toxice
Mulțumim pentru vizionare! ♥

Recent Posts

3 produse care îmbunătățesc funcția ficatului și blochează angiogeneza celulelor …, dar puțini oameni le folosesc

Vara este aici și în curând vei putea adăuga o mulțime de fructe și legume…

1 month ago

2 alimente simple care reduc inflamația în organism, dar aproape nimeni nu știe despre ele

Inflamația cronică este un declanșator care inițiază dezvoltarea multor boli în corpul nostru. Acest lucru…

1 month ago

Adevărul teribil despre miere, despre care nu se vorbește și aproape nimeni nu știe. Toată lumea ar trebui să știe despre asta

Mierea este considerată un produs sănătos. Este folosit ca ingredient în multe rețete de medicină…

1 month ago

Pericolul ciulinului de lapte pentru ficat despre care nimeni nu stie. Nici măcar medicii nu vorbesc despre asta

De fiecare dată când deschid niște site-uri în care sunt menționate întâmplător sau direct diverse…

1 month ago

Produse care reduc riscul de și ateroscleroză cu 57% și costă câțiva bănuți

În acest articol veți afla despre un produs ieftin disponibil pentru toată lumea, care are…

1 month ago

De ce laptele provoacă durere în pancreas? 3 produse lactate care sunt benefice pentru pancreatita cronică. Experiența mea personală

În rândul nutriționiștilor există întotdeauna controverse cu privire la produsele lactate, mai ales în contextul…

1 month ago