Un număr fără precedent de 274 de alpiniști au reușit performanța de a atinge vârful Muntelui Everest într-o singură zi, miercuri, pe ruta clasică din Nepal. Această aglomerație remarcabilă vine după un început de sezon de primăvară marcat de întârzieri semnificative, cauzate de prezența unui bloc uriaș de gheață care a obstrucționat traseul de escaladă, generând temeri inițiale privind viabilitatea ascensiunilor.
Evenimentul subliniază presiunea tot mai mare asupra celui mai înalt vârf al lumii și ridică întrebări esențiale despre sustenabilitatea turismului de mare altitudine. În mod obișnuit, sezonul de primăvară, considerat fereastra optimă pentru ascensiune datorită condițiilor meteorologice relativ mai stabile, atrage sute de alpiniști din întreaga lume. Însă, o asemenea concentrare de persoane într-un interval atât de scurt de timp este un fenomen care merită o analiză aprofundată.
Întârzierea sezonului a fost cauzată de un serac masiv, o structură de gheață instabilă și periculoasă, care bloca o porțiune crucială a traseului. Echipele de șerpași, adevărații eroi ai Everestului, au lucrat neobosit pentru a asigura ruta, instalând corzi fixe și scări, o muncă esențială care precede sosirea clienților plătitori. Odată ce ruta a fost declarată sigură și condițiile meteo au devenit favorabile, s-a creat o „fereastră” scurtă și intensă, pe care un număr mare de alpiniști au încercat să o exploateze simultan. Această goană către vârf, deși spectaculoasă, nu este lipsită de riscuri.
Aglomerația pe Everest nu este un fenomen nou, dar cifrele recente ating noi cote. În 2019, imagini cu o „coadă” de alpiniști pe creasta sud-estică, în zona numită „zona morții” (peste 8.000 de metri), au făcut înconjurul lumii, stârnind controverse și îngrijorări legate de siguranță și etica alpinismului comercial. O astfel de aglomerare crește exponențial riscurile de hipotermie, epuizare, degerături și chiar deces, deoarece alpiniștii sunt nevoiți să aștepte la altitudini extreme, consumând oxigen prețios și energie vitală. Fiecare minut petrecut în zona morții fără a progresa rapid către vârf sau către coborâre este un risc calculat, care adesea se transformă într-un risc fatal.
Numărul mare de permise de ascensiune eliberate de guvernul nepalez, o sursă importantă de venit pentru țară, este adesea citat ca fiind principalul factor care contribuie la supraaglomerare. În acest sezon, Nepalul a eliberat peste 400 de permise, fiecare costând 11.000 de dolari. La acestea se adaugă costurile expeidției, care pot ajunge la zeci de mii de dolari per persoană, incluzând echipament, ghizi, șerpași, oxigen suplimentar și logistică. Această industrie înfloritoare, deși vitală pentru economia locală, pune o presiune imensă asupra ecosistemului fragil al muntelui și asupra infrastructurii de salvare.
Experții în alpinism și organizațiile de mediu au avertizat în repetate rânduri asupra consecințelor acestei comercializări excesive. Pe lângă riscurile pentru siguranța umană, există și un impact ecologic semnificativ, de la acumularea de deșeuri (echipamente, butelii de oxigen, ambalaje) până la degradarea traseelor și a taberelor de bază. Guvernul nepalez a încercat să implementeze măsuri, cum ar fi obligativitatea recuperării deșeurilor, dar aplicarea lor rămâne o provocare.
Ascensiunea pe Everest este o provocare supremă, dar succesul unui număr atât de mare de persoane într-o singură zi, deși impresionant, reconfirmă necesitatea unei reevaluări a politicilor de gestionare a fluxului de alpiniști. Fără o reglementare mai strictă și o conștientizare sporită a riscurilor, Everestul ar putea continua să fie scena unor recorduri controversate, cu un preț tot mai mare plătit atât de alpiniști, cât și de muntele însuși.
