Categories: Postari

Vindecări miraculoase de boli grele făcute de Arsenie Boca. Care a fost puterea sfântă a duhovnicului României

Cunoscut sub numele de „Sfântul Ardealului”, celebrul preot Arsenie Boca a dus o viață modestă până în ultimul moment. Despre acesta se zice și că ar fi avut darul clarviziunii, ajutându-i pe oameni să se vindece să evite anumite pericole.

În cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca” sunt amintite o serie de minuni înfăptuite de acesta. De la bolnavi de cancer la orbi şi persoane paralitice, „pacienţii” părintelui erau vindecaţi, conform relatărilor, prin puterea credinţei.

Fostul preot este considerat de mulţi dintre credincioşi un adevărat sfânt făcător de minuni, iar în ultimii ani au apărut numeroase mărturii despre darurile divine cu care Arsenie Boca ar fi fost înzestrat, mii de credincioşi făcând săptămânal pelerinaje la mormântul său din curtea mănăstirii de la Prislop, din judeţul Hunedoara.

„În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi fraţilor, eu văs”.

În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la par a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal”, potrivit autorilor cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, apărută în Colecţia „Ortopraxia”, în 2008, cu binecuvântarea IPS Dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.

Părintele a vindecat bolnavi de cancer
O altă poveste a unui enoriaș care a avut parte de o minune a părintelui spune că mama lui era foarte bolnavă de cancer și șansele de supraviețuire erau infime.

Bărbatul s-a gândit să se roage la Dumnezeu și la Arsenie Boca pentru a-i vindeca mama. După câteva zile, rezultatele analizelor au demonstrat că boala a dispărut în mod miraculos.

Copilul vindecat în curtea mănăstirii
O altă minune înfăptuită de Arsenie Boca a aparţinut preotului hunedorean Oprea Crăciun, din Cinciş, şi el fost deţinut în închisorile regimului comunist. Acesta mărturisea că în anii 1950, un sătean din Cinciş, Ionică Morar, a fost de faţă la o vindecare miraculoasă.

„Când părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna părintelui. Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele.

„Ba poate”, a spus părintele Arsenie şi a întins mâna copilului. Atunci, copilul a prins cu mâna un deget al părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci nu a mai avut nimic şi a putut să meargă”, afirma preotul, potrivit cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

Puterea vindecării, după moarte
Un alt preot de la Mănăstirea Sadinca, a mărturisit că şi-a dat seama chiar la mormântul de la Prislop, de puterea de vindecare a duhovnicului Arsenie, chiar şi după ce acesta murise. „ O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ.

Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, a relatat părintele David, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

Părintele David a mai adăugat că în copilărie se afla la mănăstire şi l-a întâlnit pe Arsenie Boca. Iar atunci a simţit nevoia să îi strângă mâna duhovnicului şi să o aşeze pe creştetul său.

„Atunci părintele a spus: Tu vei fi călugăr, te vei numi David şi vei sta sus, într-un vârf de munte. Îţi vei căuta multă vreme calea prin alte locuri, dar până la urmă vei veni să ridici o mănăstire tot aici, în Ardeal, aproape de casă. Acestea s-au întâmplat întocmai”, mai povestea preotul.

Cine a fost Arsenie Boca
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti.

A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului.

Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989.

Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.

Mulțumim pentru vizionare! ♥

Recent Posts

3 produse care îmbunătățesc funcția ficatului și blochează angiogeneza celulelor …, dar puțini oameni le folosesc

Vara este aici și în curând vei putea adăuga o mulțime de fructe și legume…

1 month ago

2 alimente simple care reduc inflamația în organism, dar aproape nimeni nu știe despre ele

Inflamația cronică este un declanșator care inițiază dezvoltarea multor boli în corpul nostru. Acest lucru…

1 month ago

Adevărul teribil despre miere, despre care nu se vorbește și aproape nimeni nu știe. Toată lumea ar trebui să știe despre asta

Mierea este considerată un produs sănătos. Este folosit ca ingredient în multe rețete de medicină…

1 month ago

Pericolul ciulinului de lapte pentru ficat despre care nimeni nu stie. Nici măcar medicii nu vorbesc despre asta

De fiecare dată când deschid niște site-uri în care sunt menționate întâmplător sau direct diverse…

1 month ago

Produse care reduc riscul de și ateroscleroză cu 57% și costă câțiva bănuți

În acest articol veți afla despre un produs ieftin disponibil pentru toată lumea, care are…

1 month ago

De ce laptele provoacă durere în pancreas? 3 produse lactate care sunt benefice pentru pancreatita cronică. Experiența mea personală

În rândul nutriționiștilor există întotdeauna controverse cu privire la produsele lactate, mai ales în contextul…

1 month ago