Categories: Articole NoiPostari

Spondiloza cervicală poate cauza amețeli și furnicături în brațe

Dacă suferi des de amețeli puternice sau furnicături în brațe și degetele de la mâini, este posibil să suferi de spndiloză cervicală.

Spondiloza cervicală se caracterizează printr-o degenerescență a coloanei vertebrale, astfel încât apar modificări la nivelul articulațiilor dintre vertebre (discuri vertebrale), la nivelul formei vertebrelor, astfel încat, prin evoluție, se pot forma ciocuri la nivelul coloanei gâtului și de asemenea spațiile de ieșire a nervilor paravertebrali se pot îngusta, la fel și canalul medular.

Spondiloza cervicala – cauze:
De cele mai multe ori spondiloza cervicală este favorizată de înaintarea în vârstă, afectând în special persoanele sedentare sau care au o postură inadecvată. O persoană care obișnuiește să facă mișcare corectă sau chiar terapie prin mișcare va putea preveni sau cel putin întârzia spondiloza cervicală.

Spondiloza cervicala – diagnostic:
Inițial medicul va discuta cu pacientul pentru a dirija diagnosticul. Medicul poate cere anumite mișcări de cap pacientului sau îl poate pune să-l strângă de mână, pentru a evalua puterea de strângere. De asemenea, medicul poate cere anumite mișcări de brațe.

În urma informațiilor acumulate, în caz de suspiciune de spondiloză cervicală, medicul va cere investigații.

Mulțumim pentru vizionare! ♥

Recent Posts

3 produse care îmbunătățesc funcția ficatului și blochează angiogeneza celulelor …, dar puțini oameni le folosesc

Vara este aici și în curând vei putea adăuga o mulțime de fructe și legume…

4 weeks ago

2 alimente simple care reduc inflamația în organism, dar aproape nimeni nu știe despre ele

Inflamația cronică este un declanșator care inițiază dezvoltarea multor boli în corpul nostru. Acest lucru…

4 weeks ago

Adevărul teribil despre miere, despre care nu se vorbește și aproape nimeni nu știe. Toată lumea ar trebui să știe despre asta

Mierea este considerată un produs sănătos. Este folosit ca ingredient în multe rețete de medicină…

4 weeks ago

Pericolul ciulinului de lapte pentru ficat despre care nimeni nu stie. Nici măcar medicii nu vorbesc despre asta

De fiecare dată când deschid niște site-uri în care sunt menționate întâmplător sau direct diverse…

4 weeks ago

Produse care reduc riscul de și ateroscleroză cu 57% și costă câțiva bănuți

În acest articol veți afla despre un produs ieftin disponibil pentru toată lumea, care are…

4 weeks ago

De ce laptele provoacă durere în pancreas? 3 produse lactate care sunt benefice pentru pancreatita cronică. Experiența mea personală

În rândul nutriționiștilor există întotdeauna controverse cu privire la produsele lactate, mai ales în contextul…

4 weeks ago