Rugăciunea pentru iubire pe care trebuie să o rostești pentru salvarea relației

Dacă te numeri printre persoanele care suferă în această perioadă, când multe cupluri se pregătesc de Valentine’s Day ori de Dragobere, îți propunem să rostești această rugăciune despre care se spune că îți salvează relația de cuplu.

Așadar, fie că ai probleme în căsnicie ori în relația de cuplu, îndreaptă-ți atenția spre credință și rostește aceste cuvinte cu încredere.

„O, preaslăviţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv! La voi, ca la nişte grabnici ajutători şi calzi rugători, alergăm noi, nevrednicii şi neputincioşii, rugându-vă cu osârdie: nu ne treceţi cu vederea pe noi, cei căzuţi în multe fărădelegi, care păcătuim în toată ziua şi în tot ceasul: povăţuiţi-i la calea dreptăţii pe cei rătăciţi, tămăduiţi-i pe cei ce pătimesc şi pe cei întristaţi, păziţi-ne pe noi întru viaţă neprihănită şi cu întreagă înţelegere.

Precum oarecând, aşa şi acum sunteţi acoperitori ai căsătoriilor, întărindu-le în dragoste şi în unire de cuget şi izbăvindu-le de toate răutăţile şi nevoile. Apăraţi-i, preaputernicilor Mărturisitori, pe toţi creştinii dreptslăvitori, de năpaste, de oamenii răi şi de cursele diavoleşti; feriţi-i pe ei de moartea năprasnică, rugându-vă Preabunului nostru Domn să ne adauge marile şi bogatele Sale mile nouă, smeriţilor Săi robi, că nu suntem vrednici să chemăm cu buze necurate numele cel de mare cuviinţă al Ziditorului nostru, dacă voi, Sfinţilor Mucenici, nu veţi mijloci pentru noi. Pentru aceasta, la voi alergăm şi mijlocirea voastră înaintea Domnului cerem. Aşijderea, izbăviţi-ne de grindină, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de molimele cele aducătoare de moarte şi de toate bântuirile cele pierzătoare de suflet. Aşa, pătimitorilor ai lui Hristos, rânduiţi-ne cu rugăciunile voastre toate cele bune şi de folos, ca întru bună cinstire săvârşind vieţuirea noastră vremelnică şi dobândind sfârşit neruşinat, să ne învrednicim, cu mijlocirea voastră, dimpreună cu toţi Sfinţii, a sta de-a dreapta Dreptului Judecător şi a-I slăvi pe El, pe Tatăl şi pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.”