Rugăciunea pe care trebuie să o rostești pentru iertarea păcatelor

Simți că ai greșit foarte mult și îți dorești iertarea divină? Rostește aceste cuvinte despre care se spune că sunt foarte puternice și îți aduc liniștea sufletească.

Potrivit preoților, este indicat să rostești această rugăciune cu încredere, întrucât ”Rugăciunea Inimii” este „exercițiul de iubire intimă și tainică prin definiție între om și Dumnezeu”.

Astfel, este indicat să-ți ții respirația cât rosteşti: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)”.

Astfel dobândeşti patru foloase:

-primul folos: ”Se necăjeşte şi se strâmtorează puţin inima, nedobândindu-şi văzduhul ei cel firesc, iar mintea, cu acest belşug, mai lesne se adună şi se întoarce în inimă.”

-al doilea folos: ”Se înmoaie inima, făcându-se mai simţitoare şi mai smerită”.

-al treilea folos: ”Necăjindu-se şi pătimind dureri inima, varsă afară undiţa cea otrăvitoare a dezmierdării şi a păcatului care mai înainte a apucat a o înghiţi”.

-al patrulea folos: ”Toate celelalte puteri ale sufletului se unesc şi se întorc către Dumnezeu”.
Citeşte întreaga ştire: Cum faci rugăciunea inimii, ca să-ţi fie de folos. Din învăţăturile părintelui Cleopa