O rugăciune puternică, despre care se spune că ajută la iertarea păcatelor și împlinește dorințele, este cea către Cuvioasa Domnica.
Această rugăciune se rostește pe 8 ianuarie și este bine să fie spusă ținând în mână o lumânare aprinsă.
”Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Domnica, duhul tău!
Rugăciune 8 ianuarie. Cu dorul cel Dumnezeiesc într-aripându-ţi sufletul, mărită, ai zburat mai sus de cursele cele trupeşti. Drept aceea fiind eu vânat de cursele şarpelui, te rog, Preacinstită Domnica, izbăveşte-mă cu rugăciunile tale.
Rugăciunea la Cuvioasa Domnica. Nefiind cuprinsă nicidecum de somnul răutăţii, mărită, privegheai în faptele cele luminoase şi te-ai mutat către Lumina Cea Neînserată, fiind luminată de strălucirile cele de acolo şi luminând pe cei ce te laudă pe tine.
Acum și pururea și-n vecii vecilor,
Amin.”