”Sunt căsătoriți, se iubesc, altfel nu se luau. S-or fi grăbit cu nunta, nu zic, dar amândoi păreau a fi siguri de dorințe, sentimente.
Părinții mirelui s-au împotrivit viitoarei nurori, nu că ar fi avut ceva să îi reproșeze. Văzându-se neacceptată, fata a vrut să renunțe la nuntă. Ei s-au opus. Spuseseră la lume că urmează să li se însoare feciorul. Tinerii s-au înțeles mereu, discuții au mai fost, că în orice relație, dar lor le este bine împreună. Sau cel puțin le era, căci de curând socrii s-au gândit că ar fi mai bine fără noră prin preajmă.
Ce contează ce vrea fiul? Ei sunt părinți, știu ce e mai bine pentru copilul lor, doar l-au făcut, l-au crescut, spun că îl iubesc, deși faptele arată contrariul. Deciși să îl scape pe fiu de soția „nedemnă”, deși nu facură o lună de când juraseră să nu se mai bage vreodată în viața lor, de când îi promiseseră fiului că îi lasă în pace să își trăiască viața așa cum cred ei de cuviință, părinții de băiat au luat decizia să își gonească nora.
I-au spus în gura mare să își ia lucrurile și să plece din casa la care ei au muncit ani de zile, să le lase fiul în pace, căci l-a distrus și au somat-o să plece, altfel… viitorul îi va fi sumbru.
Umilită, neînțeleasă, nesprijinită prea mult de cel care îi era încă soț și care nu iese din cuvântul mamei, femeia și-a facut bagajele și a plecat. Spera ca el sa vina cu ea, la casa ei, așa cum îi promisese cândva că îi va fi alături la bine și la rău, dar tăticul de băiat i-a șoptit în ureche, plin de „înțelepciune”: „Unde să pleci, tată? Să fii măgar închiriat?
Las-o să se ducă, mai sunt fete pe lume!”.
Dragi părinți, un faceți asta băieților voștri. Nu stați în calea iubirii lor și un le puneți bariere! Lăsați-ii să își trăiască tinerețea iubind pe cine vor!
