Categories: Vremea

COD GALBEN de vreme severă: Ploi torențiale, vijelii și grindină până la noapte aproape în toată România începând de la 12:00

Începând de la ora 12.00, aproape toată țara se află sub avertizare cod galben de vreme severă, emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea vizează 34 de județe și Bucureștiul și include ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele afectate sunt Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, centrul și sudul Moldovei. Avertizarea este valabilă până la noapte.

De asemenea, meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea regiunilor țării, valabilă între orele 12.00 și 23.00. Aceasta include frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină, în special în zonele menționate anterior, precum și la munte. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 20…25 l/mp și izolat la peste 30…40 l/mp. Fenomene similare se pot produce și în alte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

În București, vremea va fi instabilă, cu perioade de înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50…60 km/h. În intervale scurte de timp se vor acumula în medie 8…10 l/mp. Temperatura maximă va fi de aproximativ 26 de grade Celsius.

Mulțumim pentru vizionare! ♥

Share
Published by
Mulțumim pentru vizionare! ♥

Recent Posts

3 produse care îmbunătățesc funcția ficatului și blochează angiogeneza celulelor …, dar puțini oameni le folosesc

Vara este aici și în curând vei putea adăuga o mulțime de fructe și legume…

1 month ago

2 alimente simple care reduc inflamația în organism, dar aproape nimeni nu știe despre ele

Inflamația cronică este un declanșator care inițiază dezvoltarea multor boli în corpul nostru. Acest lucru…

1 month ago

Adevărul teribil despre miere, despre care nu se vorbește și aproape nimeni nu știe. Toată lumea ar trebui să știe despre asta

Mierea este considerată un produs sănătos. Este folosit ca ingredient în multe rețete de medicină…

1 month ago

Pericolul ciulinului de lapte pentru ficat despre care nimeni nu stie. Nici măcar medicii nu vorbesc despre asta

De fiecare dată când deschid niște site-uri în care sunt menționate întâmplător sau direct diverse…

1 month ago

Produse care reduc riscul de și ateroscleroză cu 57% și costă câțiva bănuți

În acest articol veți afla despre un produs ieftin disponibil pentru toată lumea, care are…

1 month ago

De ce laptele provoacă durere în pancreas? 3 produse lactate care sunt benefice pentru pancreatita cronică. Experiența mea personală

În rândul nutriționiștilor există întotdeauna controverse cu privire la produsele lactate, mai ales în contextul…

1 month ago